Bacalaureatul în Franţa: rezultate în lejeră creştere faţă de anul trecut

0
337
Luc Chatel

Dezbateri aprinse, nu doar la noi, ci şi în Franţa, spre care priveam odinioară cu respect nedisimulat, pe seama rezultatelor de la bacalaureat, sesiunea de vară. Procentul de reuşită în Hexagon a fost de 76,8 %, în creştere cu două puncte faţă de anul trecut, rezultat comparabil doar cu cel de acum doi ani. O nouă polemică asupra utilităţii „bacului” s-a născut şi asta din cauza matematicii, a diferenţelor de apreciere, deşi Ministerul Educaţiei Naţionale, prin ministrul Luc Chatel, susţine că „examenul naţional a fost acelaşi peste tot”. La Paris, la Chaumont, la Bordeaux. Şi la francezi se vorbeşte de fraudă, dar şi de reducerea cu 14.000 de posturi în reţeaua de educaţie, de necesitatea revizuirii bacalaureatului şi de o reformă în formarea profesorilor, care ar putea deveni o importantă temă de dezbatere în campania electorală. Misiunea dascălilor astăzi, rolul lor în procesul formativ al tinerilor, dar şi alte asemenea deziderate sunt circumscrise evoluţiei meseriei, fără ca sistemul să se fi schimbat. În linii mari, mai mulţi actori din comunitatea educaţională şoptesc că terenul este pregătit pentru o reformă a bacalaureatului. Subiectul este extrem de sensibil, fiindcă o reformă s-a făcut în 2005, prin Francois Fillon, actualul premier, pe atunci ministrul Educaţiei Naţionale. El a încercat să introducă parţial evaluarea continuă în legea sa de orientare a şcolii, întâmpinând opoziţia sindicatelor cadrelor didactice, organizaţiilor de părinţi şi chiar a liceenilor. Tema reformei rămâne explozivă, dar se vorbeşte insistent, prin oficiali ai Ministerului Educaţiei, de eventuale corecţii în curriculă, de introducerea evaluării continue în arhitectura fiecărui an şcolar şi aşa mai departe. Ceea ce îi frământă pe francezi, la ceasul bilanţului rezultatelor bacalaureatului, este cum să-l facă mai elocvent în privinţa comensurării corecte a cunoştinţelor acumulate de elevi. Chiar dacă, în primele două zile, vocile opoziţiei n-au fost, încă, auzite, cu siguranţă ele nu vor întârzia prea mult. Oricum, bacalaureatul din această vară este considerat pista unei reforme, care succede alteia, lipsită de eficienţă. Ceea ce, într-un fel, ne apropie. Evident, nu până la a-l compara pe Daniel Funeriu cu Luc Chatel.