Strategia electorală a UNPR Dolj a fost una duală, pentru alegerile locale: lista comuna de candidaţi, alături de social-democraţi, la Consiliul Local Municipal şi listă individuală de candidaţi la Consiliul Judeţean Dolj, cu Gheorghe Bică – cap de coloană şi Mihail Genoiu – „locotenent fidel”. Cum însăşi campania electorală a UNPR Dolj a fost una timidă, „culegându-se” totuşi, paradoxal, şase primari (faţă de trei în legislatura precedentă), nu s-a obţinut în schimb niciun consilier judeţean. La cele 9.118 voturi (1.500 luate la municipiul Craiova), adică 3% dintre cele 284.848 exprimate la nivelul judeţului nu s-a realizat pragul electoral obligatoriu. E drept, ALDE Dolj a obţinut 12.951 voturi pentru lista de consilieri judeţeni, dar nu s-a “califiat” pentru componenţa acestei entităţi administrative. În urmă cu patru ani, la alegerile locale,UNPR Dolj a adunat 39.000 de voturi, din care 26.000 voturi au fost pe municipiul Craiova, în condiţiile în care l-a avut pe Antonie Solomon, candidat favorit la funcţia de primar. Ulterior, uitat. De pe margine, UNPR Dolj are motive să-şi analizeze prestaţia şi să întreprindă măsuri concrete interne. Absenţa „interesului naţional”, la nivelul Consiliului Judeţean Dolj, ar putea fi compensată de prezenţa acestuia la nivelul…Instituţiei Prefectului Dolj! Dacă nu prisoseşte, nu poate lipsi!