Peste 200 de arme nedeclarate descoperite la PTF Calafat

0
380

Poliţiştii de frontieră doljeni, au descoperit, ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, într-o camioneta condusă de un cetăţean bulgar, 170 de pistoale, 40 de revolvere şi 10.000 de cartuşe, pentru care transportatorul nu deţinea documentele legale pentru a le introduce în România. Bărbatul este acum cercetat pentru trafic de arme şi contrabandă calificată.

Poliţiştii de frontieră doljeni au făcut, ieri, o captură impresionantă de arme deţinute ilegal de un cetăţean bulgar. Reprezenţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au anunţat că, ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat la controlul de frontieră, conducând o camionetă înmatriculată în Bulgaria, Iliev I., în vârstă de 39 ani, cetăţean bulgar. Acesta transporta, conform declaraţiilor sale şi documentelor prezentate, textile, ceramice şi parfumuri din Bulgaria pentru o firmă din Slovacia. Însă când au luat “la puricat” tot vehiculul, oamenii legii au găsit mai multe cutii în care erau peste 200 de arme.

“Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit,  în partea din faţă a camionetei, printre cutiile cu marfa declarată, 15 cutii în care se găseau arme neletale şi muniţia aferentă acestora, după cum urmează: 10.000 cartuşe de calibrul 9 mm, 170 pistoale marca Zoraki, de calibrul 9 mm şi 40 revolvere marca Zoraki, cal.9 mm. Pentru armele şi muniţia descoperită, şoferul nu deţinea avizul de tranzit eliberat de structura teritorială a Poliţiei de Frontieră, în conformitate cu prevederile legale, fapt pentru care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au comunicat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Dolj.

Pe numele cetăţeanului bulgar s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de arme şi muniţii şi contrabandă calificată, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale.