Orchestra Filarmonicii „Oltenia” și violonistul Alexander Balanescu vor concerta în cadrul Bucharest Music Film Festival

0
465

Concert simfonic extraordinar, sâmbătă, 29 iunie, ora 20.00, în Piața „George Enescu” din București, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, condusă de dirijorul Constantin Grigore, căreia, în partea a doua, i se va alătura și reputatul compozitor şi violonist de avangardă Alexander Balanescu. Evenimentul este realizat în parteneriat cu ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale Bucureşti și se va desfășura în cadrul Bucharest Music Film Festival (21-30 iunie).

Bucharest Music Film Festival este organizat pentru al optulea an consecutiv și este dedicat iubitorilor muzicii clasice. Evenimentul va avea loc în Piaţa „George Enescu”, devenită pentru zece zile un spaţiu elegant, care aduce linişte şi rafinament în mijlocul oraşului. Publicul de toate vârstele este aşteptat să se bucure de oferta culturală valoroasă, accesul la manifestări fiind gratuit. În fiecare zi, de la ora 18.30 va avea loc Ora de dans, urmată, între orele 19.30-21.00, de recitaluri live ale unor artişti de renume naţional şi internaţional. În continuare, până la ora 23.00, vor fi prezentate proiecţii de filme (înregistrări ale unor concerte şi opere filmate pe marile scene lirice ale lumii).

Între invitați se numără și muzicienii craioveni de la Filarmonica „Oltenia”. Pe 29 iunie, Orchestra Simfonică, avându-l la pupitrul dirijoral pe Constantin Grigore, va prezenta un program ce va cuprinde creații atât ale unor compozitori români, cât și din repertoriul internațional. Așa sunt Theodor Rogalski – Dans românesc (Joc din Muntenia); Paul Constantinescu (50 de ani de la moarte) – Olteneasca; Ion Dumitrescu (100 de ani de la naştere) – Suita „Munţii Retezat” (fragment); Grigoraş Dinicu – Hora staccato; Piotr Ilici Ceaikovski – „Trepak” din baletul „Spărgătorul de nuci”; Bedrich Smetana – Vltava; Piotr Ilici Ceaikovski – Vals din opera „Evgheni Oneghin”; Antonin Dvorak – Dans slav nr. 8; Johannes Brahms – Dans ungar nr. 1; Gerónimo Giménez – „La boda de Luis Alonso”.

În partea a doua, solist va fi reputatul compozitor și violonist de avangardă Alexander Balanescu, cu care Filarmonica „Oltenia” colaborează de la începutul acestui an. După recitalul solistic de excepţie din 13 februarie, care s-a bucurat de un real succes de public, muzicianul a revenit la Craiova cu prilejul unui extraordinar concert simfonic care a avut loc pe 24 mai. În compania Orchestrei Simfonice a instituției, condusă de același dirijor Constantin Grigore, acesta a interpretat o compoziție proprie, în primă audiție în România: „Lorenzaccio” pentru vioară şi orchestră (aranjamentul şi orchestraţia: Andy Keenan). De asemenea, a mai oferit melomanilor o primă audiție pentru Craiova: „Fratres” pentru vioară şi orchestră, una dintre cele mai cunoscute şi fascinante compoziţii ale lui Arvo Part. Cele două piese vor fi interpretate de Alexander Balanescu și pe 29 iunie, pe scena Bucharest Music Film Festival.

Născut la București, în 1954, artistul a plecat din România, împreună cu familia, în 1969, emigrând în Israel. Doi ani mai târziu şi-a stabilit reşedinţa în Marea Britanie, la Londra, unde trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în prezent.