După ce Florentin Tudor a fost declarat incompatibil / Mandatul de viceprimar, sub semnul întrebării

2
856

În aşteptarea hârtiei oficiale privind incompatibilitatea lui Florentin Tudor, care atrage după sine înlocuirea acestuia, numele viitorului viceprimar stârneşte rumoare în Primăria Craiova. După ce a criticat dur decizia ANI, primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, oricâte speculaţii s-ar face pe marginea acestui subiect, persoana care va ocupa această funcţie pentru următorii trei ani va fi aleasă din rândul consilierilor, dar într-o şedinţă de partid. 

Florentin Tudor

Dacă în mandatul trecut, Craiova a rămas fără primar din motive juridice, la un an de la instalarea noii administraţii, sunt din nou probleme, de data aceasta cu viceprimarul. Florentin Tudor a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), printr-o decizie a ÎCCJ care i-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova, care, în aprilie 2011, a dat acelaşi verdict precum cel al ANI: de incompatibilitate. „Momentan, nu mi-a venit nici o hârtie oficială în acest sens şi aştept şi eu decizia pe care mi-o va trimite ÎCCJ. Nu vreau să comentez această hotărâre, eu voi respecta legile şi decizia instanţei căreia mă voi supune. Singurul lucru pe care mi-l reproşez este, însă, faptul că, timp de şase zile, am fost şi membru într-un CA, ceea ce nu trebuia. A fost o eroare, poate şi a vârstei, pe care, din păcate, nu mai pot să o îndrept acum”, a declarat, ieri, viceprimarul Craiovei.

Incompatibil pentru şase zile

Florentin Tudor a fost declarat incompatibil de către ANI întrucât timp de şase zile acesta a fost atât consilier local, cât şi membru al Consiliului de Administraţie (CA) al RAT Craiova. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a spus că, dacă va sosi o motivare a instanţei în acest sens la Primăria Craiova, abia atunci se va pune problema înlocuirii lui. Pentru că ieri se dădeau, pe surse, mai multe nume de înlocuitori, primarul a declarat că persoana nu se cunoaşte acum şi că ea va fi stabilită într-o şedinţă de partid. „O să avem o discuţie la partid vizavi de viitorul vicerprimar şi o să luăm o decizie. Nu am în vedere pe nimeni, este o decizie pe care trebuie să o luăm la partid. Eu nu pot să-mi exprim un punct de vedere pentru că, deocamdată, nu avem o comunicare oficială care să spună că domnul Florentin Tudor şi-a pierdut mandatul. Când vom avea o comunicare oficială, voi lua legătura cu colegii mei de partid, sigur va fi o şedinţă atunci”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, care este şi preşedintele PSD Craiova.

Intră un nou consilier şi în CLM Craiova

Excluderea lui Florentin Tudor aduce şi o modificare în componenţa CLM Craiova. Pe locul vacant după plecarea acestuia, ar urma să-şi înceapă mandatul de consilier municipal persoana care ocupă poziţia următoare pe lista electorală. „Următorul pe lista de consilieri nu cred că este domnul Nicoli (n.r. – Marin Nicoli, directorul Parcului Industrial). După cum ştiţi, noi am avut o listă comună a USL. Pe acea listă au fost colegii noştri de la PNL, de la PC şi, desigur, cei de la PSD. Şi, din câte ştiu eu, la ora actuală, următorul care va intra este domnul general Pâlşoiu, de la PC. Deci nu domnul Nicoli, aşa cum s-a vehiculat prin presă. Desigur va trebui să verificăm şi acest lucru pentru că nu a stat nimeni să verifice lista să vadă cu exactitate cine este următorul”, a mai spus Vasilescu. Ion Pâlşoiu s-a retras din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator Craiova în februarie 2013, de atunci rămânând doar cu calitatea de simplu membru.

Cine este în cărţi

Noul viceprimar va fi stabilit din rândul consilierilor municipali. Ieri se dădeau mai multe variante pentru acest fotoliu. Pe lista nominalizaţilor se află, aşadar, consilierii PSD Nicuşor Cotescu – inspector şcolar adjunct, Sorin Manda – ales între timp şi director al Club Sportiv Municipal Craiova, Lucian Dindirică – directorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Există şi o listă a consilierilor UNPR pe care se află Mihail Genoiu şi Teodor Sas, ultimul îndeplinind această funcţie şi în timpul administraţiei Antonie Solomon. „Cred că este absolut benefică activitatea domnului viceprimar. Nu cred că aţi auzit să fi creat vreo problemă, din contră dumnealui a gestionat foarte bine Direcţia de Impozite şi Taxe pe care a avut-o în subordine. Iată că este primul an, după foarte mulţi, în care facem o rectificare pozitivă”, a calificat, în schimb, Olguţa Vasilescu mandatul viceprimarului. Florentin Tudor  a primit în subordine, la începerea mandatului, Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a criticat ANI

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a comentat însă dur cadrul legal pe baza căruia ANI ia deciziile de incompatibilitate. Edilul a subliniat faptul că viceprimarul Florentin Tudor nu trebuie declarat incompatibil mai ales că, pe parcursul celor şase zile în care a fost şi membru în CA-ul RAT Craiova, nu a primit bani de aici. „Mi se pare o lege absolut cretină, în condiţiile în care el nu a beneficiat financiar de pe urma a două entităţi. Chiar nu văd rostul de ce să-şi piardă mandatul. Este vorba de un tânăr aflat în avântul carierei şi care, iată, pentru faptul că a întârziat şase zile să-şi dea demisia dintr-un Consiliul de Administraţie (n.r. – al RAT CRaiova). Dar nu a beneficiat şi de plata ca membru în acel CA, iată că rămâne fără mandatul de viceprimar şi, mai mult decât atât, fără posibilitatea de a îndeplini o funcţie publică în următorii trei ani. Mi se pare o nedreptate strigătoare la cer şi sper din toată inima să fie corectată această lege pe care eu nu am votat-o, la vremea respectivă, în Parlamentul României”. Mai mult, primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că şi ea a fost o „victimă” a ANI, timp de doi ani fiindu-i verificată averea de către această instituţie şi a cerut parlamentarilor „curajoşi” să schimbe această lege.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU

 

2 COMENTARII

  1. Echipamentele pentru pichete, cumpărate cu doi ani înainte

    Prima firmă care pare să fi deschis drumul „sereleurilor” din Drăgăneşti este SC BRICOMAT SRL. Potrivit facturilor cu numerele 08 şi 35 din datele de 9 respectiv 15.12.2008, Primăria Calafat a cumpărat de 500 de milioane de lei echipamente necesare pentru staţii de autobuz (despre care înţelegem că valoarea finală a uneia ar fi la 200 de milioane de lei vechi), dar şi echipamente pentru pichetele PSI pe care Primăria urma să le cumpere peste doi ani.
    Într-un material electoral pe care îl împarte, primarul Mircea Guţă spune că „mandatul meu a fost unul de sacrificiu într-o perioadă de criză”. Lovit de recesiune, primarul a trebuit să îşi vândă chiar Chryslerul pe care îl achiziţionase… din salariul de edil? Gura lumii spune că ar fi fost o atenţie din partea colaboratorilor, mai exact de la firma Bricomat. Mai spun oamenii că primarul Mircea Guţă a făcut câteva excursii prin Orientul Mijlociu, dar şi prin ţări scandinave.
    Pe multe dintre facturile emise de firmele din Drăgăneşti Olt, Mircea Guţă a semnat ca… primarul, dându-şi „văzutul” pentru facturile de miliarde. Că doar nu dădea de la el din buzunar. Îl ajuta şeful de la DSUP (utilităţi publice), Pârvan Gheorghe. Semnăturile celor doi apar pe multe dintre facturi. De altfel, în urmă cu câteva zile, mai mulţi angajaţi ai Primăriei au dat cu subsemnatul în faţa celor de la DNA pentru cheltuielile exagerate ale conducerii. La o primă estimare, cel puţin un milion de euro s-au cheltuit în mandatul de criză al lui Guţă pentru roţi de pubele la 5 milioane bucata, cloramină la un milion kilogramul, coşuri de gunoi la 10 milioane bucata, staţii de autobuz la peste 200 de milioane bucata etc. Se putea face altceva cu aceşti bani? Răspunsul îl ştiţi doar dumneavoastră, calafetenii.

  2. Preluare din ziarul pesedist Lupa, asa cum e si Cuvantul libertatii tot pesedist si sper ca nu imi ingraditi accesul la liberul cuvant, spicuim cum fostul general a ajuns membru in partid la varanul Voiculescu cel securist:
    Edilul șef al Craiovei a mai spus că decizia privind postul de viceprimar va fi luată în urma unor discuții din cadrul partidului. „Vom avea o discuție la partid și vom lua o decizie în ceea ce privește postul de viceprimar. Nu cred că va fi domnul Marin Nicoli așa cum s-a vehiculat, noi am avut o listă comună a USLcu colegii de la PNL, PC și PSD. Din câte știu eu următorul care va urca pe listă este domnul general Ion Pâlșoiu de la Partidul Conservator. Eu nu susțin și nu propun pe nimeni, decizia va fi luată în partid”, a spus Vasilescu.

Comments are closed.