Un pacient acuză: „M-au trimis acasă cu coastele rupte”

0
391

Un bătrân din judeţul Dolj îi acuză pe medicii de la Spitalul Judeţean din Craiova că l-ar fi trimis acasă, în ciuda faptului că avea patru coaste rupte. Povestea, care a revoltat familia pacientului, pune, din nou, într-o lumină proastă sistemul sanitar românesc, afectat în ultima vreme de tot mai multe acuzaţii de malpraxis. La numai două zile după ce a ajuns în Urgenţă, în urma unui accident rutier, şi a fost externat, bărbatul a revenit cu dureri puternice în zona toracică. Surprinzător, abia acum doctorii l-au diagnosticat cu fracturi costale. 

Sâmbăta trecută, Dumitru Ciuculete (foto), în vârstă de 78 de ani, din Plopşor, a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la Craiova, fiind victima unui accident rutier. După ce i-au efectuat toate investigaţiile necesare, doctorii au considerat că acesta nu a suferit traumatisme care să-i pună viaţa în pericol şi a fost trimis acasă. Peste numai două zile, însă, bărbatul a fost nevoit să revină la spital din cauza durerilor. De data aceasta şi medicii au diagnosticat altceva, mai exact fracturi costale, hotărând să-l interneze imediat pe pacient. „Doctorii m-au trimis acasă cu coastele rupte. Sâmbătă am ajuns la Urgenţă, dar m-au trimis acasă. După puţin timp, nu mă mai puteam mişca deloc, mă durea corpul şi am ajuns, din nou, aici. Mi-au făcut din nou analize şi au văzut că am patru coaste rupte. Am fost internat imediat”, a povestit Dumitru Ciuculete.

În două zile, două diagnostice diferite

În schimb, reprezentanţii Spitalului Judeţean din Craiova susţin că, pe radiografiile iniţiale, pe care le-au vizualizat şi după ce pacientul a ajuns pentru a doua oară la spital, nu se observă fracturi ale coastelor sau alte leziuni importante. „Pacientul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe pe data de 2 iunie ca fiind victima unui accident rutier. A fost investigat radiologic, biologic şi ecografic. Pe radiografiile efectuate pe coloana vertebrală şi cele toracice nu s-au observat leziuni osoase post-traumatice. Pacientul era conştient, stabil hemodinamic şi respirator şi a fost externat. Pe 4 iunie, s-a prezentat cu ameţeli şi dureri toracice, fiind diagnosticat cu fracturi costale, iar în prezent este internat”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Pentru a elucida cine se face vinovat de această eroare, familia bărbatului a depus o plângere şi la Colegiul Medicilor Dolj.