Simpaticul parlamentar de Olt, Mugur Mihăescu, care se aferează în anturajul lui George Simion, cunoscut din apariţiile la televiziune în rolul lui „Garcea”, n-a răzbit la alegerile locale de anul trecut, pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, venind pe locul 3 (12,5% – 26.012 voturi). O decepţie de moment, stinsă la alegerile parlamentare. Aşa cum se întrevăd lucrurile, cu George Simion favorit cert în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Mugur Mihăescu poate năzui, deloc neîndreptăţit, la postul de ministru de Interne, într-un viitor guvern dominat de „aurişti”. La urma urmei, preşedintele unei ţări vecine, n-a jucat într-un serial, „Servitorul poporului”, mult gustat de alegători?