Oltenii nu s-au menajat, dar au plecat cu mâna goală

0
377

Devis Mangia nu şi-a odihnit jucătorii pentru importantele meciuri care urmează, dar Universitatea tot a pierdut în Gruia

Aşa cum anunţase, Devis Mangia nu şi-a protejat jucătorii importanţi pentru returul semifinalei cu Botoşaniul şi astfel arbitrul obişnuit al luptei la titlu, Craiova, nu a mai riscat, ca anul trecut, să-l supere pe Gigi Becali, pe care însă nu l-a învins de când a revenit în Liga I. Antrenorul italian a umblat puţin la aşezarea obişnuită, folosind un 3-4-1-2, cu portughezul Andre Santos în spatele „gemenilor” Mitriţă şi Băluţă. De asemenea, Popescu i-a luat locul gafeurului Calancea, tânărul goal-keeper având însă amintiri neplăcute din Gruia, de la un 0-4 prin care Universitatea rata cupele europene, acum doi ani. Deranj mare a fost în debut pe dreapta defensivei craiovene, unde Mailat a dat târcoale şi a avut o bară. Oaspeţii au dobândit apoi posesia şi replica a venit de la Mitriţă, impetuos, dar imprecis în faţa lui Arlauskis. Echipa care trebuia „să-şi dorească mai mult victoria”, CFR, a revenit în joc şi Culio putea deschide scorul, dar n-a speculat devierea pivotului Ţucudean. Popescu a scos şi el de la prima bară şutul lui Manea, în timp ce ce Djokovic şi Dimitrov au reluat pe lângă butul lui Popescu, bulgarul fiind aproape de autogol. Repriza a doua n-a adus aceleaşi situaţii periculoase, iar Dan Petrescu a apelat la Ioniţă, Costache şi Omrani pentru a schimba jocul şi tabela, în timp ce Mangia a refăcut tripleta de „ponei”, cu Gustavo în locul unui Santos şters. Au dat roade însă schimbările „Bursucului”. CFR-ul a speculat construcţia cu pase riscante a Craiovei şi Camora s-a a marcat de la distanţă, ajutat de devierea lui Popov. Bulgarul avea să fie apoi victima lui Boli, eliminat direct de Avram pentru o intrare dură la centrul terenului, dar inferioritatea numerică a gazdelor n-a influenţat rezultatul final, chiar dacă în prelungiri Gustavo a avut şansa egalării, dintr-un penalty obţinut şi ratat tot de el, Arkauskis intuind execuţia modestă a brazilianului. După cum a jucat, Craiova s-a dus în Gruia să încurce echipa gazdă în lupta pentru titlu cu FCSB. „Cea mai bună formulă” aliniată de Mangia a plecat şi bătută şi epuizată de la Cluj şi italianul are de dat nişte răspunsuri dacă echipa nu se califică în finala Cupei şi apoi nu are acelaşi aplomb cu FCSB. Oricum, dacă se întâmplă vreo minune şi Mangia pierde calificarea la Botoşani din cauza oboselii jucătorilor, pe care a invocat-o chiar după meciul de la Cluj, italianul nu mai are ce căuta pe bancă la meciul cu FCSB, fiindcă ar fi a doua oară când îşi sabotează clubul, după meciul de la Giurgiu.

Mangia: „Mă gândesc cum să recuperez jucătorii pentru meciul de la Botoşani”

Discursul lui Devis Mangia de la final: „Am dat totul pe teren, echipa a jucat bine şi meritam un alt rezultat, dar nu avem noroc la lovituri de la 11 metri în acest sezon, probabil am fi avut mai multe puncte dacă le transformam. Mitriţă era primul pe listă, dar îl schimbasem. Se întâmplă însă fotbal astfel de lucruri. Sunt puţin nervos, pentru că un rezultat bun era important pentru moralul lor în perspectiva meciului de la Botoşani. Trebuie să recuperăm jucătorii din punct de vedere fizic, dar şi mental, fiindcă una e să pierzi cu 1-0, alta e să ratezi şi un penalty în minutul 90. Ştiu că nu am câştigat de mult timp cu FCSB, dar deocamdată mă gândesc la meciul de miercuri. La fel ca la Cluj, vom da totul să câştigăm şi cu FCSB”.

Nicuşor Bancu a declarat la final: „Am ratat la fel ca la Mediaş, un penalty în ultimul minut. Gustavo este principalul executat de lovituri de pedeapsă. Mister ne-a spus să ridicăm capul şi să ne gândim la meciul de Cupă. Obiectivele noastre sunt locul şi Cupa României. La Botoşani nu ne gândim că avem avantajul din tur şi vrem să câştigăm şi returul. Apoi vrem să facem un meci bun spargem gheaţa şi să-i batem pe FCSB, mai ales că stadionul va fi arhiplin”. Incredibil, dar la final Zlatinski a afirmat că el era cel desemnat să execute penalty-ul deşi a ratat nu mai puţin de 3 astfel de execuţii în ultimul an, ducând la pierderea unor puncte extrem de importante: „Eu am greşit, fiindcă eu eram cel care trebuia să bat penalty-ul şi îmi asum vina. Nu ne interesează cine se bate la titlu, avem ca obiectiv locul 3”.