Concurs naţional de biologie, la Craiova

0
390

În perioada 8-11 mai 2014 se desfăşoară la Craiova etapa naţională a Concursului de Comunicări Ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal pe teme de Biologie, sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Comisia Centrală a Concursului de Comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal pe teme de Biologie este constituită din reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspector general al disciplinei Biologie din cadrul DGEÎTPV, prof. dr. Traian Șăitan, 7 cadre didactice ale Universităţii din Craiova, Facultatea de Agricultură şi Horticultură şi Inspector Şcolar de Biologie – ISJ Dolj, prof. Atia Fodor.

Festivitatea de deschidere va avea loc mâine, la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, care este gazda activităţilor susţinute cu această ocazie, precum şi a probelor de concurs care se vor desfăşura vineri, 9 mai a.c. “La acest concurs naţional vor participa elevi din 30 judeţe şi municipiul Bucureşti. Proba de concurs constă în susţinerea, timp de 10 minute de către fiecare elev reprezentant al judeţelor participante, a unei lucrări ştiinţifice, care aduce în prim plan rezultate cu aplicabilitate practică în domeniul biologiei. Prezentările lucrărilor sunt însoţite de imagini video, audio, diapozitive, demonstraţii practice etc. Conform regulamentului concursului, nu se admit contestaţii”, precizează un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă 10 mai a.c., începând cu ora 11.30, la Colegiul Naţional “Fraţii Buzești”.