Apa minerală retrasă de pe piaţă era comercializată la Lidl

0
405

Apa minerală comercializată de Lidl care a fost retrasă de pe piaţă după controalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu prezintă probleme de calitate, motivul retragerii fiind etichetarea greşită, responsabil pentru acest proces fiind producătorul, care va remedia neconcordanţele, precizează Lidl. „Motivul pentru retragerea apei a fost etichetarea greşită privind descrierea sursei de îmbuteliere a apei. Putem confirma, prin intermediul buletinelor de analiză puse la dispoziţie de producător, că apa minerală Saguaro de 2L nu prezintă probleme de calitate.Responsabil pentru informaţiile conţinute de etichetă şi procesul efectiv de etichetare este producătorul. Acesta din urmă a declarat că va remedia în cel mai scurt timp cu reprezentanţii ANPC neconcordanţele informaţiilor conţinute de etichetă”, au declarat reprezentanţii Lidl. Retailerul arată că apa minerală Saguaro este furnizată de unul dintre primii trei productori de apă minerală din România. „După remedierea neconcordanţelor privind etichetarea, apa minerală Saguaro de 2L de la respectivul producător se va regăsi spre vânzare în toate magazinele Lidl din ţară”, mai spun reprezentanţii Lidl. Aproape 150.000 de litri de apă minerală au fost retraşi de pe piaţă după controale ANPC care au constatat că apa era îmbuteliată dintr-un izvor care nu se află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale. Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că în urma unei sesizări venite din partea „unui consumator”, inspectorii au descoperit că un lanţ de magazine – al cărui nume nu l-a precizat – avea la vânzare apă minerală provenită din izvorul F4 Roşu, care nu se află pe lista apelor minerale destinate comercializării. În urma controalelor, reprezentanţii ANPC au dispus retragerea de la vânzare a 101.160 de litri, după care reprezentanţii reţelei de magazine au scos de pe rafturi, din proprie iniţiativă, alţi 45.000 de litri de apă minerală. Conform ANPC, nu există indicii potrivit cărora apa respectivă ar fi improprie pentru consumul uman.