Derby-ul cu Dinamo se dispută luni sub semnul ameninţării cu retrogradarea – Un picior în B, altul în aer

0
548

Universitatea treuie să câştige tot, dar depinde şi de alte rezultate pentru salvare

Florin Costea

După eşecul de la Galaţi, Universitatea mai are doar şanse teroretice de salvare. Pentru a rămâne în Liga I alb-albaştrii trebuie să câştige toate cele trei meciuri pe care le mai au de disputat, cu Dinamo şi Gaz Metan pe teren propriu şi jocul direct cu Gloria din deplasare, iar bistriţenii să se mai împiedice cel puţin o dată în celelalte două dispute, la CFR Cluj şi Victoria Brăneşti, două formaţii care nu mai au vreun obiectiv în acest final de sezon. De asemenea, Pandurii, o altă echipă aflată în zona minată, ar trebui să mai obţină maxim tre puncte în ultimele trei jocuri, cu U Cluj şi FC Vaslui acasă şi la FC Braşov. Aceasta din urmă are şansele cele mai reduse de a retrograda, pentru că mai are nevoie doar de două puncte pentru a fi matematic salvată, având partide cu Sportul acasă, respectiv la Târgu Jiu şi Rapid. Altfel, şansele Universităţii de a evolua în Liga I s-ar mai lega doar de posibilitatea ca vreo altă echipă din faţă să nu ia licenţa, evident în cazul în care şi echipa din Bănie ar avea dosarul în regulă. Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, consideră că mai sunt şanse de salvare, incriminând un complot care doreşte retrogradarea echipei sale. ”Ambele goluri sunt din ofsaid. Nu s-a întâmplat niciodată în ultimii trei ani aşa ceva. Mai avem şanse să ne salvăm. Dacă arbitrii nu îi ajutau pe gălăţeni, creşteau şansele să ne salvăm. Noi am fost defavorizaţi şi nu am putut să beneficiem de regula jocului. Echipa noastră a arătat că nu este moartă. Suntem doar cu un picior în liga a doua. Mai am vreo şansă să scăpăm de la retrogradare cu un aşa arbitraj? Retrogradatele s-au stabilit şi la fel şi campioana”, a declarat Mititelu. Acesta i-a ameninţat pe foştii jucători ai echipei, Bărboianu şi Găman, că nu vor avea securitatea asigurată în cazul în care vor evolua luni contra Ştiinţei: „Sper să nu aibă ideea tâmpită de a juca cu Universitatea. Găman şi Bărboianu nu au garanţia că le asigură cineva securitatea pe „Oblemenco“. Să stea acolo cuminţi, la ei în Bucureşti. Şi aşa au făcut nişte infracţiuni grave, că au intrat în complicitate cu acest escroc Piţurcă. Se pare că săptămâna viitorare sunt chemaţi la DNA Craiova. Să nu-i văd că vin să joace împotriva echipei sub al cărui tricou trebuiau să fie astăzi“.

Ţicleanu: „Dacă vom juca ca la Galaţi, ne putem salva”

Portarul Silviu Lung junior a declarat după meciul de la Galaţi: „Oţelul merită să fie campioană. Mai ales dacă va avea în cont un astfel de public minunat. Nouă nu ne rămâne decât să jucăm ce şanse mai avem. Eu spun că suntem în creştere faţă de ultimele jocuri”. De asemenea, antrenorul Aurel Ţicleanu spune că Universitatea mai are şanse de salvare dacă va evolua precum în repriza secundă a meciului de la Galaţi: „Consider că ambele goluri ale Oţelului au fost din poziţii suspecte de ofsaid. Dacă vom continua să jucăm cum am făcut-o astăzi, avem şanse de a ne salva de la retrogradare. Îmi doresc ca Oţelul să fie campioană, pentru că am antrenat şi eu trei ani această echipă”, a declarat Aurel Ţicleanu după meci.