Biblioteca „Aman” organizează Colocviul Internațional EXIPORA, ediția a II-a

0
527

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va organiza, în perioada 10-14 aprilie 2019, Colocviul Internațional EXIPORA, sub genericul „Exilul românesc, diaspora și cultura națională”. Tema acestei a II-a ediții gravitează în jurul cunoașterii operei a trei mari personalităţi ale culturii universale. Ca atare, instituția îi va omagia, alături de invitați distinși și nume sonore ale comunității academice și științifice internaționale pe:

  • Andrei Șerban, unul dintre cei mai importanți și apreciați regizori contemporani de teatru şi operă, multilaureat pentru contribuția sa inovatoare adusă artei teatrale;
  • Leonid Mămăligă, prozator și dramaturg, publicist și autentic amfitrion al exilului românesc din Paris, editor al „Caietelor Inorogului”, organizator al Cenaclului din Neuilly-sur-Seine și cofondator al Centrului de promovare a cărții românești în exil – Hyperion;
  • Gherasim Luca, nonconformist creator de limbaj poetic, unul dintre fondatorii grupului suprarealist român și figură marcantă a poeziei românești și franceze de avangardă.

Programul manifestărilor va cuprinde comunicări și intervenții literare și științifice, lansări de carte și revistă, vizionări de film și proiecții de artă, expoziții de afișe și obiecte personale, dar și numeroase materiale multimedia de prezentare și promovare a colecțiilor Muzeului Cărții și Exilului Românesc.