Politicieni versus medici: Situaţia sistemului de sănătate din judeţul Dolj, dezbătută cu cărţile pe faţă

1
438

PNL Dolj a organizat la finele săptămânii trecute dezbaterea cu tema „Situaţia sistemului de sănătate din judeţul Dolj” la care au luat parte medici specialişti, medici rezidenţi, asistenţi, profesori universitari, farmacişti, dar şi lideri de sindicat din sănătate. Dezbaterea s-a dorit a fi una interesantă, cu cărţile pe masă, unde să se spună lucrurilor pe nume. În mare măsură aşa a şi fost, medicii aducând în discuţie teme de actualitate, despre buget, servicii, Casa de Asigurări de Sănătate, condiţii de muncă şi salarii.  La final s-au solicitat soluţii, propuneri, strategii, lucruri concrete ce ar putea schimba în bine domeniul sănătăţii. Dezbaterea a fost modeartă de europarlamentarul Marian Jean Marinescu, co-preşedinte PNL Dolj. Au mai luat parte la discuţii senatorul Mario Oprea, deputatul Mihai Voicu şi deputatul C-tin Dascălu,

          Liberalii doljeni nu sunt la prima iniţiativă de acest gen, aceştia s-au întâlnit la fiecare sfârşit de săptămână, cu specialişti din domeniul energiei, educaţiei, agriculturii şi nu în ultimul rând, cu cei din sănătate. Dezbateriile vor continua, încercându-se creionarea unei strategii la nivel naţional, dar şi la nivel regional şi local, pe fiecare domeniu de activitate în parte, strategie la care să fie parte, chiar specialiştii din domeniu, care cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă. De exemplu, în cazul strategiei pe sănătate, problemele medicului îl implică şi pe pacient şi invers.

          Sistemul de sănătate din România se confruntă cu o serie de probleme majore care de cele mai multe ori au cauze multiple : subfinanţarea cronică dar şi numărul mic de persoane care contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, investiţii insuficiente în infrastructura de sănătate dar şi cheltuirea ineficientă şi de multe ori frauduloasă a resurselor din sistemul de sănătate, birocraţie excesivă mai ales la nivelul medicilor de familie. În strategia pentru sănătate a PNL se vorbeşte şi despre o neîncredere în sistemul de sănătate de vreme ce a crescut insatisfacţia pacienţilor faţă de performanţele scăzute ale acestuia, în special în ceea ce priveşte plăţile informale, calitatea actului medical, lipsa unor standarde, comunicarea personalului medical cu pacienţii, existenţa unor situaţii inacceptabile ca cele în care bolnavii sunt puşi în situaţia de a-şi cumpăra medicamente şi materiale sanitare în timp ce se află în spital.

„Necomunicarea dintre pacient şi medic”

         Medicul Lucian Ioncică, şeful Compartimentului de Endoscopie Bronşică de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova, un nume în lumea medicală doljeană, a lansat câteva teme de discuţie, sublinind ideea că Sănătatea rămâne o politică strategică pentru România, fiind ceva vital pentru noi, ca popor. „Avem o finanţare cronică, constatăm o creştere a bugetului, la 3,5 – 4 %, dar nu depăşeşte aceste prag ceea ce înseamnă că este tot o finanţare insuficientă. An de an, suntem obligaţi să acceptăm acest buget. Nu ştim ce să dezvoltăm mai înainte. În 2015 vedem o cotitură negativă, din punct de vedere al serviciilor, adică o calitate mai slabă, vedem puhoi de pacienţi la uşile medicilor, adică, timp mult pierdut. Pacientul pierde timpul cu făcutul analizelor, de aceia cei mai mulţi dintre ei apelează la sistemul de urgenţă, cheamă salvarea. Calitatea servicilor este foarte proastă pentru că se aşteaptă foarte mult. Aş vrea să mai discutăm şi despre calitatea instrumentarului, despre dotarea tehnico-materială, existenţa unei birocraţii excesive. Cred că ar trebui să vorbim şi de necomunicarea dintre pacient şi medic, pentru că există aşa ceva. Plecând de la aceste probleme şi găsindu-le rezolvarea putem să vorbim după aceia de modernizarea sistemului de sănătate, dar cu condiţia creşterii bugetului pentru Sănătate. Nu putem să vorbim de modernizarea sistemului fără un buget consistent. Nu ne putem compara cu Franţa, Germania unde bugetul pentru sănătate este undeva la 14 – 15 chiar 16 % , dar un 6% din PB eu cred că s-ar putea şi în România, ar fi un început. Ştim că nu se poate face totul dintr-odată, ci gradual, dar trebuie să începem…”, a precizat medicul Lucian Ioncică.

„Aş vrea să facem o strategie pe judeţul Dolj”

          Europarlamentarul Marian Jean Marinescu le-a explicat reprezentanţilor din Sănătate că se încearcă o consultarea a celor mai buni, a celor mai pregătiţi din fiecare domeniu, pentru o strategie la nivel de judeţ. „Avem oameni extrem de pregătiţi şi este păcat să nu-i consultă. Sănătatea este un subiect extrem de sensibil. Sunt foarte multe lucruri de spus. Aş vrea să aflăm exact de la cei care lucrează, care se confruntă cu aceste probleme, ce trebuie să facem, ce trebuie să schimbăm şi ce trebuie să păstrăm ca să meargă şi la noi treaba bine. Au fost foarte multe propuneri de reforme, ştim asta. Dar eu aş vrea să facem o strategie pe judeţul Dolj, ce putem să facem aici, în judeţul nostru. De exemplu eu am o curiozitate, de ce sunt atât de multe farmacii, sunt mai multe decât în orice oraş din Europa. M-am interesat cum stă treaba în Belgia şi nu sunt atâtea farmacii. De ce cumpărăm aspirina mai scump în Craiova decât la Bruxelles. Eu, personal consider că migraţia medicilor este cea mai grea problemă căreia sistemul de sănătate şi pacienţii trebuie să îi facă faţă. Stoparea migraţiei medicilor şi redarea demnităţii profesionale implică transparentizarea accesului şi promovării în sistem deoarece principala cauză pentru care medicii pleacă din România nu este întotdeauna salarizarea ci faptul că evoluţia profesională nu se face întotdeauna pe criterii de profesionalism şi competenţă…”, a mai spus deputatul european.

Craiova, centru regional  de medicină

          Prof.univ.dr Emil Pleşa, de la UMF Craiova a spus că trebuiesc puse bazele discuţiei, dar care inevitabil pornesc de la sistemul de finanţare, care este asigurat de Casa de Asigurări de Sănătate, interfaţa dintre beneficiarul serviciilor de sănătate şi corpul medicior. „În lumea civilizată, Casa de Asigurări de Sănătate este o bancă privată, nu are nicio legătură cu bugetul de stat. Relaţia dintre pacienţi şi medici trebuie să se facă prin Casa de Asigurări. În bugetul naţional trebuie să se prevadă un anumit porcent care să participe la programele de sănătate. Mai trebuie să discutăm şi despre comunitate, care ar trebui să intervină cu o finanţare suplimentară, iar în unele state europene, această finanţare este chiar una consistentă. Craiova ar trebui să fie un centru regional  de medicină un model în ceea ce priveşte performanţa în asistenţă medicală. Ar trebui să accesăm şi noi fonduri europene şi aici ar trebui să intervină decidenţii politici şi să ne ajute…”, a mai spus prof.univ.dr Emil Pleşa.

„Fiecare cetăţean trebuie să plătească o asigurare de sănătate”

Ion Cotojman, liderul de sindicat Unimedical de la Spitalul Judeţean din Craiova, a adus în discuţie condiţia asistentului medical şi al medicului, mai ales al medicului la început de carieră. „Un medic nu poate lucra pe un salariu de 2000 de lei, un sistem de sănătate nu poate funcţionar şi nici performa fără o finaţanţare acceptabilă. 6% este ceva, dar nu este ceva foarte important. Pe noi ar trebui să ne intereseze valoarea PIB-ului, dacă creşte acest PIB şi un procent ai mic, înseamnă ceva. Trebuie să avem un PIB mare, să deblocăm serviciul medical, la valoarea reală. Trebuie să recunoaşteţi că niciun guvern nu a făcut reformă. Daţi-le un program de sănătate medicilor de familie, dar nu prin Casa de Sănătate. Sistemul privat trebuie să fie complementar celui de stat. Privatul trebuie să ia din asigurările private de sănătate. Sunt 7000 de studenţi la Facultaţile de Medicină dar nu există niciun plan de şcolarizare care să corespundă cu piaţa muncii din România. Vorbim de privatizare mascată introdusă cu forţa în spitale. Fiecare cetăţean trebuie să pătească o asigurare de sănătate, iar accidentele de circulaţie să fie decontate din poliţa RCA”, a subliniat Ion Cotojman.

Toată lumea ar trebui să contribuie…

Au mai avut intervenţii interesante Prof.dr.Andrei Bondari – specialist Radiologie – imagistică medicală, care a spus că statul ar trebui să garanteze sănătatea tuturor cetăţenilor, iar la Casa de Sănătate ar trebui ca toată lumea să contribuie, ca să se evite situaţia jenantă în care se află pacienţii din România şi anume de a-şi cumpăra medicamente singuri. A intervenit cu un exemplu concret şi medicul Verginia Dianu, de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, care spus că lucrurile stau total diferit la un spital de psihiatrie, unde pacienţii nu pot fi trimişi să-şi cumpere medicamente. „Servicile medicale se negociază…ar trebui pornit de la o analiză a numărului de paturi”, a mai spus fostul manager al Spitalului de la Poiana Mare.

1 COMENTARIU

  1. “Liberalii doljeni nu sunt la prima iniţiativă de acest gen, aceştia s-au întâlnit la fiecare sfârşit de săptămână, cu specialişti din domeniul energiei, educaţiei, agriculturii şi nu în ultimul rând, cu cei din sănătate.” Si cu asta ce-am facut? Taina multa….

Comments are closed.