Ziua de 8 aprilie este marcată în toată lumea ca Ziua Internaţională a Romilor. Deşi cele mai mari comunităţi se regăsesc în Europa, în prezent, un număr însemnat de romi este înregistrat, spre exemplu, în Brazilia (circa două milioane) şi chiar Japonia. Statutul lor a fost dintotdeauna motiv de intrigi, discriminarea fiind cea mai mare problemă. În România, prima atestare documentară a robiei romilor datează din 3 octombrie 1385. Cinci sute de ani mai târziu au început eliberările succesive ale robilor romi din Ţările Româneşti, însă legiferarea dezrobirii ţiganilor nu a condus la schimbarea fundamentală a statutului lor în societate. Cultural şi social, ţiganii, sau romii, au continuat să fie consideraţi o subcultură, un grup social exclus. Astăzi, lucrurile tind să se ordoneze, iar stereotipul negativ, care a condus la proliferarea manifestărilor rasiste, să fie încet, încet, înlăturat.
“Suntem mândri că astăzi avem copii cu facultate, angajaţi în instituţii, ca directori, profesori, medici, fiindcă asta arată că şi noi putem da valori acestei ţări. 8 aprilie este o zi foarte importantă pentru noi, pentru ţigani – mie aşa îmi place să spun, pentru că asta suntem – la această dată fiind adoptată Ziua Internaţională a Romilor, cu ocazia primului Congres Internaţional al Rromilor de la Londra din 1971, când au fost adoptate şi două simboluri: steagul romilor şi imnul internaţional al romilor Gelem, gelem.”, a afirmat, ieri, Nelson Bambaloi, consilier pe probleme de romi în cadrul Prefecturii Dolj, cu ocazia unei dezbateri pe tema “Romii, între dezrobirea din 1848 şi integrarea în viaţa socială a zilelor noastre”. “Sunteţi o entitate care, cu timpul, şi-a identificat trăsăturile şi, care, odată cu stabilirea zilei de 8 aprilie ca zi internaţională a romilor, s-a personalizat definitiv. Cu toţii suntem oameni, trăim cu bune şi cu rele şi, pe viitor, nu cred că se va mai pune problema unei distanţări etnice”, a spus prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.
Muzică şi dansuri tradiţionale în aer liber
La Craiova, Ziua Romilor va fi marcată prin activităţi cultural-artistice, ce se vor desfăşura pe esplanada Parcului Tineretului începând cu ora 12.00. În program se regăsesc muzică şi dansuri tradiţionale ţigăneşti susţinute de elevii Şcolii Nr. 16 din Craiova, muzică lăutărească (Formaţia “Donald”), un café –concert, muzică populară, cântece şi poezii în limba romani susţinute de copiii Şcolii Nr. 13, iar ziua va fi încheiată de concertul Ansamblului “Maria Tănase”. De altfel, pe 13 aprilie, în premieră, la Craiova, piesa “D’ale carnavalului” va fi jucată în limba romani.