Europarlamentarul Adrian Severin trebuie să verifice dacă dosarul său cuprinde elemente din Codul penal al României, iar decizia de a demisiona din Parlamentul European trebuie să o ia singur, nemaifiind membru al PSD, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Naţional al social-democraţilor, Adrian Năstase. „În funcţie de decizia Parlamentului European, Severin va trebui să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive pentru o infracţiune şi dacă, în final, dosarul acesta se încadrează în elementele prevăzute de Codul penal din România. Va fi o problemă de drept. Bănuiesc că va trebui să-şi ia un foarte bun avocat de drept penal şi de procedură penală, care să poată să vadă cum stau lucrurile din punct de vedere juridic. Nu vorbim de chestiunile politice şi aspectele de imagine, de percepţie care au fost rezolvate din punctul de vedere al relaţiei dintre partidul nostru şi domnul Severin”, a afirmat Năstase. Întrebat dacă Adrian Severin ar trebui să demisioneze din PE, Năstase a subliniat că e o decizie pe care acesta trebuie să o ia singur. „Din moment ce nu mai este membru al partidului, nu-mi permit să dau sfaturi. Îmi aduc aminte de ceea ce spunea La Rochefoucault: Dacă cineva îţi cere un sfat este fie ca să nu-l urmeze, fie ca să aibă pe cine da vina după aceea. Şi cum am învăţat lucrurile astea, mă abţin să dăm sfaturi”, a argumentat preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Adrian Năstase a mai afirmat că din punct de vedere formal solicitarea DNA către Parlamentul European de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin este una corectă. „Formal procedura este corectă. Dacă există şi alte raţiuni, e mai greu să comentez dacă rapiditatea cu care a acţionat DNA în acest caz se aplică şi altor cazuri. Părerea mea este subiectivă în această chestiune şi nu vreau să o induc acum şi în legătură cu acest caz”, a conchis liderul social-democrat.