Trump ar câştiga alegerile din 2020, cu un scor mai mare

0
439

Fostul strateg al preşedintelui american Donald Trump, Steve Bannon, consideră că actualul lider de la Casa Albă ar putea câştiga şi următoarele alegeri prezidenţiale, din 2020, chiar cu un scor mai mare decât pe cele din 2016, dacă va supravieţui anchetelor legate de campania sa electorală şi de afacerile sale, relatează joi agenţia Kyodo. Potrivit acestuia, Trump ar putea obţine 320 până la 325 de voturi în colegiul electorilor, faţă de 304 în 2016, când adversara sa democrată Hillary Clinton a obţinut 227. (Sursa: Agerpres)