Francezii din străinătate vor vota de o manieră tradiţională, la alegerile legislative din luna iunie a.c. şi nu prin vot electronic, măsură de precauţie contra eventualelor cyberatacuri a anunţat, ieri, Ministerul de Externe de la Paris. În comunicat se indică, argumentat, că această decizie a fost luată pe baza recomandărilor Agenţiei Naţionale de Securitate a Sistemelor Informatice ţinând cont de nivelul de ameninţare extrem de ridicat al atacurilor cibernetice, care pot afecta derularea normală a votului electronic. În actualul context este preferabil a nu exista niciun risc de influenţare a scrutinului legislativ pentru francezii din străinătate.