Proiectele de dezvoltare a comunei Malu Mare, „faultate” de consilierii locali

0
1179

Deşi este o zonă cu un mare potenţial de dezvoltare, fiind „în buza” Craiovei, comuna Malu Mare are de suferit din cauza neînţelegerilor dintre cea mai mare parte a consilierilor locali şi primar. Și n-ar fi mare lucru dacă nu s-ar răsfrânge asupra proiectelor de investiţii. Asta pentru că, până în acest moment, consilierii locali au refuzat să voteze bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs. Tot între refuzurile lor se înscriu centura comunei Malu Mare, proiect care ar fi generat şi locuri de muncă, sistem de canalizare în satul Preajba sau asfaltarea unor străzi în fiecare sat component, iar lista ar putea continua…

„Războiul” de la nivelul administraţiei locale din comuna Malu Mare se reflectă, din păcate, asupra proiectelor de dezvoltare a localităţii. Primarul localităţii, Alexandru Dicu, spune că sunt trei consilieri locali care, culmea, sunt de la alte partide, dar au înţeles că „nu votează proiecte lui Dicu, ci ale comunei”, însă nu este suficient. Drept dovadă, până la ora aceasta, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs nu a fost aprobat. «Au fost mai multe şedinţe de Consiliu Local la care nu s-au prezentat, iar când au venit au amânat votarea bugetului. Din păcate, aceşti oameni nu înţeleg că nu votează împotriva mea, ci împotriva dezvoltării comunei în care locuiesc şi ei. Am doar trei oameni de partea mea, dacă pot să mă exprim aşa, pentru că sunt din alte partide. Este vorba despre Ștefan Oană, Anghel Mitrică şi Marin Stancu. Ei au înţeles că nu sunt proiectele mele, ci ale comunei, însă nu este suficient. De exemplu, avem un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic „Ionete Aurelian”. Toţi banii necesare, aproximativ 10 miliarde de lei vechi au fost alocaţi de Ministerul Dezvoltării, s-a făcut licitaţia, s-a eliberat clădirea pentru începerea lucrărilor, însă nu demara nimic pentru că trebuie achitată o taxă şi noi nu avem bugetul aprobat», a spus Alexandru Dicu. Iar „piedicile” nu sunt de ieri, de azi…

Au „picat” şi canalizarea în Preajba

Primarul ne-a vorbit şi de proiectul de canalizare în satul Preajba, care avea licitaţia făcută, contractul fusese semnat, conturile erau deschise pentru virarea banilor, aproximativ 138 miliarde lei vechi, şi demararea lucrărilor, însă consilierii locali au refuzat să aprobe proiectul tehnic în şedinţă. „Au insistat chiar directorii de la AFIR – fostul SAPARD, proiectantul, constructorul, cu toţii au venit la şedinţa de consiliu pentru a da explicaţiile necesare, însă consilierii pur şi simplu au refuzat să-i asculte”, a precizat primarul comunei.

Alexandru Dicu

La fel de halucinantă este respingerea proiectului de asfaltare a drumurilor agricole – o centură a comunei Malu Mare – întinsă pe 8,7 km, care ar fi atras investitori, întrucât mai multe societăţi (mase plastice, hârtie igienică, fermă de pui) îşi manifestaseră interesul de a construi în zonă, dacă aveau drumuri bune. „Vă daţi seama că aceste firme ar fi dus şi la crearea unor locuri de muncă în zonă şi, cu toate că proiectul întocmit de noi fusese declarat eligibil, câştigase finanţare tot prin AFIR şi avea fondurile prevăzute, nu a fost aprobat niciodată de consilieri, deşi l-am pus de mai multe ori pe ordinea de zi. Mai mult, organigrama Primăriei a fost schimbată de consilierii locali, deşi nu este legal, desfiinţându-se opt posturi pentru care era prevăzută finanţare, iar volumul de muncă este uriaş. Și tot ei au respins un alt proiect întocmit ca la carte care prevedea asfaltarea mai multor străzi din comună. Ca să nu nedreptăţim pe cineva, alesesem câte 3-4 străzi din fiecare sat component. Astfel, erau pe listă, în zona Selgros, strada Ficusului, Aleea I şi II Ficusului, în satul Preajba Vechi străzile Trandafirului, Bujorului şi Aleea III Bechetului, iar în Malu Mare străzile Trandafirilor, Merilor, Stadionului, Nucilor şi Cireşilor. Bineînţeles că nu s-a aprobat studiul de fezabilitate, deşi punctajul ar fi fost foarte bun şi proiectul ar fi fost sută la sută eligibil. Ce să vă mai spun… Acestea sunt doar o parte dintre proiectele care nu au fost aprobate şi, din păcate, nu sunt singurele”, a mai spus Alexandru Dicu.

Investiţiile n-au stat însă pe loc

Asta nu înseamnă însă că în comuna Malu Mare nu s-a făcut nimic. Dimpotrivă. Poate cea mai importantă decizie a fost modificarea Planului Urbanistic General (PUG) al comunei, prin care s-au introdus în intravilanul localităţii 1.500 de hectare, fapt ce a atras atât investitori, cât şi persoane care şi-au dorit să fugă de aglomeraţia oraşului şi şi-au construit locuinţe aici. „Din 2004, de când sunt primar, s-au realizat foarte multe lucruri. Este de notorietate că preţul terenurilor la noi a explodat practic după ce am mărit suprafaţa de intravilan. S-a dovedit o decizie foarte bună pentru că, în timp, foarte mulţi investitori au fost atraşi, au construit pe teritoriul administrativ al comunei, ducând la crearea de locuri de muncă şi, implicit, ridicarea standardului de viaţă a localnicilor. Pe 1.850 hectare de teren intravilan este foarte greu să realizezi infrastructură şi din acest motiv mereu apar discuţii legate de priorităţi, de străzi sau de zonele unde trebuie intervenit. De aceea sunt şi mai mâhnit, pentru că atunci când avem posibilitatea să accesăm proiecte cu fonduri europene domnii consilieri, care au fost aleşi să fie în slujba cetăţeanului, votează împotriva realizării lor, spunând că fac asta împotriva mea”, ne-a mai explicat Alexandru Dicu.

Lista schimbărilor făcute în localitate nu se opreşte însă aici. S-a schimbat întreaga reţea electrică a localităţii, toţi stâlpii din lemn fiind înlocuiţi cu stâlpi din beton, iar iluminatul public din comună este unul modern. S-au mai montat 10 transformatoare electrice, întrucât extinderea construcţiilor a dus la creşterea consumului de energie electrică, şi nu o dată s-a întâmplat ca, în special în preajma sărbătorilor, oamenii să rămână fără curent electric. Centrul comunei s-a modernizat odată cu construirea sediului Primăriei, cu fonduri europene fiind reabilitat podul de acces la Primărie, s-a betonat strada şi s-a construit, de jur împrejur, un părculeţ în care pomii stau zilele astea să înflorească. A fost reabilitat şi modernizat dispensarele din Malu Mare şi Preajba, iar din fonduri de la bugetul local s-a construit o biserică nouă, care va fi sfinţită pe 28 mai.

Un proiect foarte drag al administraţiei locale este reabilitarea căminului internat al Liceului Tehnologic „Ionete Aurelian” şi transformarea în Centru Social pentru Îngrijire şi Întreţinere Bătrâni. Asta pentru că a ieşit un stabiliment cu toate dotările necesare şi cu personal specializat să le facă mai uşoare zilele bătrânilor grav bolnavi sau cu diverse deficienţe. Succesul proiectului este atestat şi de faptul că, în acest moment, nu mai puţin de 90 de persoane sunt înscrise pe lista de aşteptare pentru a fi internate aici.

Ar mai fi multe de menţionat: şcolile din Malu Mare şi Preajba, care au fost împrejmuite, dotate cu centrale termice, geamuri termopan şi grupuri sanitare noi, căminul cultural din Malu Mare reabilitat, în stadionul din Malu Mare s-a investit, de asemenea, iar în satele Malu Mare şi Preajba sunt sisteme centralizate de alimentare cu apă. Sunt peste 570 de societăţi comerciale care funcţionează pe teritoriul localităţii, astfel că era şi este în continuare necesar să se investească în infrastructură.

Proiecte multe şi în 2016

Și proiecte pe anul în curs sunt numeroase, numai în bugetul propriu fiind prinse investiţii de aproape 37 miliarde lei vechi, după cum ne mai explică primarul Alexandru Dicu: „Cele mai importante ar fi înfiinţarea de reţele de iluminat public pe străzile Bechetului, Stadionului, extinderea reţelei electrice la Semtest, Aleea II şi III Bechetului şi strada Nucului în satul Preajba, dar şi pe Teilor, Mesteacănului, Lămâiţei, Piersicului şi Gutuilor din zona Selgros, precum şi pe Bradului, Mesteacănului şi în zona Chisăliţă din Malu Mare. În plus, vrem să facem un sistem de monitorizare video în toată comuna, să reactualizăm PUG-ul, dar şi să restaurăm biserica din Preajba, unde este prevăzută şi construirea unei capele, precum şi realizarea sistemului de canalizare. Ar mai fi multe de spus, dar ne dorim să le realizăm mai întâi şi apoi vom mai vorbi despre proiecte şi investiţii”, a încheiat primarul comunei Malu mare, Alexandru Dicu.