Medicii şi asistenţii medicali au anunţat declanşarea grevei japoneze în data de 21 martie a.c. în semn de nemulţumire faţă de salarii, timpul de lucru excesiv, supranormat, condiţiile de muncă improprii şi agresiunile cu care se confruntă personalul medical. Aceasta este însă doar prima etapă în calendarul de proteste anunţat de Federaţia „Hipocrat”.
Printre revendicările sindicaliştilor se numără aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat şi respectarea normei de muncă, a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal.
„Părăsirea sistemului de personalul medical în progresie alarmantă duce la suprasolicitarea fizică şi psihică a celor rămaşi în ţară, cu consecinţe sociale şi familiale majore. Dorim încadrarea României în standardele europene privind calitatea îngrijirilor acordate pacientului. Solicităm venituri salariale corespunzătoare şi timp de lucru conform directivelor UE. De asemenea, am cerut recalcularea pensiilor ţinând cont de timpul efectiv lucrat. În privinţa condiţiilor de muncă, cerem să se respecte normele de protecţie a muncii şi să fim apăraţi prin Legea 212/2012 a personalului medical împotriva agresiunilor fizice şi psihice legate de locul de muncă”, a declarat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei „Hipocrat”.
De asemenea, sindicaliştii solicită creşterea valorii serviciilor medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către spitale, ambulator şi medicina de familie, în conformitate cu ponderea cheltuielilor salariale la majorarea salariilor efectuate printr-un act normativ.
Sindicaliştii doresc eliminarea disfuncţionalităţilor legate de salarizare
O altă problemă este reîncadrarea personalului pentru care cadrele medicale cer să se ia ca valoare de referinţă salariul minim brut pe ţară garantat în plată, la care să se aplice coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare. S-ar elimina astfel diferenţele de salarizare atât în cadrul aceleaşi instituţii cât şi în instituţii diferite şi toate celelalte disfunctionalităţi legate de salarizare. De asemenea, salarizarea personalului medical şi auxiliar medical ar trebui să se facă în mod corespunzător studiilor, gradelor/treptelor profesionale şi gradaţiilor, pe principiul la pregătire egală – plată egală. Reprezentanţii Federaţiei „Hipocrat” mai cer ca sporurile acordate salariaţilor pentru condiţii deosebite de muncă să se acorde în procent la salariul stabilit de lege.
Printre revendicări se mai numără plata orelor de gardă efectuate de personalul medical superior în afara normei de lucru, care să se facă în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial de lucru. Pentru eliminarea deficitului medical superior cadrele sanitare propun scoaterea posturilor la concursul de rezidenţiat în funcţie de necesităţile fiecărei unităţi sanitare publice. Prioritate au cei care intră în sistem.
Ce solicită medicii
Medicii cer salarii comparabile cu cele al magistraţilor (cum prevede legea 284/2010) în maximum un an de zile. Raportarea trebuie făcută la salariul minim pe economie care este singurul stabilit prin lege. Printre revendicări se mai numără recompensarea pentru programul suplimentar şi orele de gardă care trebuie să fie clar perceptibilă, adică plata orelor suplimentare şi a orelor de gardă trebuie să fie peste nivelul tarifar al orelor din timpul normal de lucru; pentru medicii care fac naveta decontarea cheltuielilor de deplasare, iar pentru cei care vor să se stabilească într-o altă localitate facilităţi pentru locuinţă; specializările, supraspecializările, cursurile, cheltuielile legate de creşterea pregătirii profesionale să fie suportate de angajator, angajatul urmând să profeseze o perioadă sub un contract ferm cu angajatorul care a suportat cheltuielile de pregătire profesională; stabilirea clară a statutului medicului care lucrează în sistemul public şi în cel privat, a medicilor care sunt şi cadre universitare; reglementarea clară a timpului de lucru.
