500 de salariaţi de la Ford Craiova vor părăsi compania

0
342

500 de salariaţi de la compania americană Ford din Craiova vor părăsi fabrica în baza programului de încetare voluntară a relaţiilor de muncă. De fapt, acest program viza 680 de angajaţi. Pentru a evita şi alte concedieri, constructorul auto a decis să aibă un orar de lucru redus. „Peste 490 de angajaţi ai uzinei Ford Craiova au aplicat pentru programul de încetare voluntară a relaţiilor de muncă, iar cererile acestora au fost acceptate de conducerea companiei. Ca urmare, confirmăm că Ford România şi sindicatele au ajuns la o înţelegere cu privire la implementarea unui program de lucru redus la fabrica din Craiova, ceea ce permite companiei să evite concedierea a aproximativ 170 de persoane”, a declarat Ana-Maria Timiş, reprezentant Ford. La Craiova lucrau înainte de programul de reducere de personal aproximativ 3.200 de angajaţi. Programul redus de muncă va putea fi pus în practică după înregistrarea oficială a acestuia. Pe parcursul acestui program de muncă redus, angajaţii vor fi remuneraţi conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi ale legislaţiei în vigoare.