Nimic nou. Rusia utilizează arma preţului la gaze în faţa Ucrainei. Dovadă că marţi, 4 martie a.c., patronul Gazprom, Aleksei Miller, a anunţat Kievul de „sfârşitul” tarifului preferenţial acordat după volta „prorusă” a preşedintelui Viktor Ianukovici, la mijlocul lunii noiembrie. Deja, cu o zi înainte, Vladimir Putin declarase în faţa presei că datoria gazieră a Ucrainei atinge peste 2 miliarde dolari (1,5 miliarde euro) la sfârşitul lunii februarie. Şi decizia recuperării acestei sume este „de natură comercială”, fără vreo legătură cu situaţia din Ucraina. Miller a precizat că, deja, Kievul a notificat Gazprom în privinţa incapacităţii de a achita factura de 2 miliarde dolari. După decizia Kievului de a refuza „parteneriatul oriental” propus de UE şi a îmbrăţişa opţiunea de a reveni în poala Moscovei, Vladimir Putin a făcut un gest „comercial” de înaltă ţinută politică: o reducere de la 400 dolari la 268,5 dolari pentru 1.000 mc gaze, factura Gazprom către Naftogas. Tarife preferenţiale aveau deja Belarusul şi Armenia, ţări în care industria gazieră este sub controlul total al Gazprom. Marţi, la Bruxelles, miniştrii Energiei din cele 28 de ţări membre UE au decis „ajutorarea Ucrainei în reglarea impasului”, a anunţat comisarul european pentru Energie, germanul Gunther Oetinger. Măsura figurează în programul de ajutor al Comisiei Europene. În Europa, principalele ţări cumpărătoare de gaze ruseşti sunt Germania, Italia şi Regatul Unit. Gazprom a furnizat anul trecut 133 miliarde mc gaze în UE, ceea ce înseamnă cu 16,3% mai mult ca în 2012, la care se adaugă 29 miliarde mc livraţi Turciei. O bună parte din acest volum de gaze tranzitează teritoriul ucrainean. UE dispune de 40 miliarde mc gaze rezervă. De bună seamă că Gazprom este braţul înarmat al Kremlinului. Antrepriza este cotată la bursă. Şi acţiunile au scăzut luni, în momentul escaladei militare în Crimeea. Gazprom investeşte în spaţii de stocare din Europa, arătându-se interesat de centralele pe gaz din Regatul Unit, Belgia şi Ungaria. Moscova nu poate uzita însă la nesfârşit arma gazieră. Europa şi Rusia se află într-o dependenţă mutuală, susţine Oetinger. „UE are nevoie de gazul rusesc, iar Rusia are nevoie de bani pentru economia sa. Bugetul său este dependent de banii europeni”, a spus acesta. Surse alternative de aprovizionare pentru Europa pot deveni şi alte ţări producătoare (Azerbaidjan, Algeria, Norvegia). Fără preţ unic, nici variabil pe piaţa mondială, preţioasa hidrocarbură are căutare însă în India, China, Japonia şi Coreea de Sud. Deocamdată, Rusia rămâne un furnizor strategic al Europei. Acest lucru l-a repetat vicepreşedintele Gazprom şi patronul direcţiei de export, Aleksandr Medvedev, luni, 3 martie, în plină tensiune între Moscova şi Bruxelles.
