Facerea de bine la români

Klaus Iohannis, primarul Sibiului şi prim-vicepreşedinte, de dată mai recentă, al PNL, are, fireşte, multe calităţi, din moment ce concitadinii săi i-au tot prelungit, prin investiţii de încredere, mandatul. Ca lider al comunităţii germane, nu îl prinde neseriozitatea, chiar dacă trăieşte printre români. Amestecat, cu voia sa, în ruperea USL, fără a cumpăni „ca un profesor de fizică” ce a fost, toate consecinţele, aidoma unor reacţii în lanţ, nu ştim cât îl avantajează, în afara menţinerii unei prietenii efemere, şi ea expusă eroziunii, cu Crin Antonescu. Acesta din urma jurase credinţă, în urmă cu vreo doi ani, foştilor camarazi de drum, Victor Ponta şi Daniel Constantin, pentru a-şi descoperi într-o zi asimetrii, incompatibilităţi şi orgolii ireductibile, în desconsiderarea formulelor de convieţuire cordiale. Tocmai când aveam nevoie de stabilitate şi de un guvern teafăr. Răspunzând nebulos, „fără detalii”, spasmotic, pripit, improvizat, Klaus Iohannis nu spunea generalităţi convingătoare, afişa doar un aer nesigur, când oarecum iritat, când vag apologetic. În rolul de confesor, în faţa presei, cauţionând o manevră politică riscantă, sugera că vechii comilitoni greşiseră în identificarea adversarului, adică acesta era chiar acela alături de care liberalii mărşăluiseră, în bătălii mari şi mici. Acum mirosea urât. Exerciţiul acesta suferea de inadecvare retorică şi inconsistenţă. Nu s-a înţeles prea bine ce nu îi convenea lui Klaus Iohannis în toate negocierile inoperante cu „partea pesedistă”. Că nu era desemnat „dintr-una” şi vicepremier, ci doar ministru de Interne? Ei, şi? Ce presupune altceva decât o prezenţă onorifică funcţia de vicepremier? Am mai spus asta: noul premier italian, Matteo Renzi, nu are, în guvernul său, recent construit, nici un vicepremier. Adrian Năstase, de acolo de unde se află, ne readuce în atenţie, pe blogul său, o experienţă proprie cu Klaus Iohannis. În 2004, PSD avea un acord politic cu Federaţia Democrată a Germanilor (FDGR). La guvern, se făcuseră mari eforturi „inclusiv pentru susţinerea financiară şi internaţională” privind acceptatea Sibiului drept Capitală Culturală Europeană. Statut dobândit în cele din urmă. Cu avantajele de rigoare. Imense, inclusiv de natură financiară. După o şedinţă de guvern, prin care se aprobaseră mai multe lucruri, în favoarea lui Klaus Iohannis, acesta a declarat semeţ că îl susţinea la preşedinţie pe Theodor Stolojan. Apoi, desigur, a votat cu Traian Băsescu. Detaliul reamintit de Adrian Năstase are simbolistica lui. Facerea de bine la români, chiar dacă Iohannis se consideră neamţ, ştim cât valorează. Să revenim la zilele noastre, fiindcă vedem unde s-a ajuns. Liberalii şi-au retras toţi miniştrii şi secretarii de stat din Guvern şi, mai mult, în Parlament, la comanda lui Crin Antonescu, s-a votat, cu câteva excepţii, care şi-au asumat riscul de rigoare, împotriva Guvernului Ponta III. Dar în teritoriu? Fiindcă liberalii deţin funcţii de prefecţi, subprefecţi, directori de servicii deconcentrate, etc. Până şi unele funcţii de directori de şcoli şi grădiniţe au fost atribuite tot pe aiuristicul criteriu politic. De ce, de pildă, deputatul liberal Mihai (Mişu) Voicu de la Dolj nu a dus „la centru” un vot covârşitor al liberalilor doljeni, că aceştia nu îşi doresc ruperea USL, fiindcă au trudit în campaniile electorale şi, de bine, de rău, nu au dificultăţi de coabitare politică, în problematica administativă, cu parternerii lor social-democraţi? Or, acceptând percuţia dizgraţioasă a „centrului” privind ruperea USL – fiindcă se cântă în cor – nu pot acum invoca „armonia” şi grija marilor probleme nerezolvate ale Doljului. Decât cu riscul ridicolului. Deşi este posibilă şi o asemenea paralogie. Refuzăm, de la bun început, prostia onestă. Refuzăm şi discuţia despre convingeri liberale, credinţe naive, devotamente romantice. Punând mai presus vanităţile proprii, obedienţa şi dispreţuind votul popular, a trece surâzând peste orice reguli, toate acestea erau înzestrările minimale ale arivistului de partid şi de stat. Chiar dacă unii dintre liberalii desemnaţi în funcţiile de decizie, din Dolj, nu sunt cu nimic mai prăpăstioşi decât predecesorii lor sau decât unii social-democraţi, e greu de crezut că vor mai zăbovi multe zile în fotoliile ocupate momentan. Şi asta fiindcă au tăcut, când ar fi trebuit să vorbească. Dacă într-adevăr erau oameni de partid.