Echipa lui Mircea Lucescu a fost zdrobită în retur de campioana Germaniei
Şahtiorul a sperat doar o jumătate de oră că poate da lovitura în Germania. Defensiva şi portarul l-au trădat din nou pe Lucescu, iar „galben-negri” lui Klopp s-au dezlănţuit, creându-şi cale dreaptă spre sferturi. Nici brazilienii oaspeţilor n-au ieşit în evidenţă, a făcut-o în schimb compatriotul lor din defensiva Borussiei, Santana, la o fază fixă. Gotze a dublat avantajul cu o deviere artistică spre colţul lung, iar Blaszcykowski a dat „Kuba” cu Pyatov, care a completat erorile ucrainene. Şahtior se opreşte în optimi, însă soarta i-a fost decisă probabil de eşecul în ultimul meci din grupe cu Juventus pe teren propriu, care a coborât-o de pe prima poziţie. Un duel cu Celtic ar fi fost la îndemâna echipei lui Lucescu, fiindcă Dortmund s-a dovedit a fi un adversar prea puternic.
„Il Luce” a criticat iar arbitrajul
Mircea Lucescu a avut tradiţionala atitudine lipsită de fair-play după eliminarea din Ligă. Antrenorul român nu a recunoscut superioritatea adversarilor, dar a criticat în schimb prestaţia asistenţilor de pe linia porţii, care i-ar fi privat pe ucraineni de un penalty. „Am început prost, dar după 30 de minute exista un echilibru. Primul gol a picat total neaşteptat, al doilea a venit în urma unei erori de marcaj, iar după o eroare de portar s-a făcut 3-0 şi totul era închis. Putem spune aşa, cu toate că după al treilea gol al lor am mai avut şi noi un penalty neacordat. Henţul în careu a fost evident, dar arbitrul de poartă nu a indicat nimic. Ce putem face? Este clar că nici cinci arbitri nu ajung. Probabil mai trebuie încă cinci” a spus Lucescu. În schimb, Raţ a recunoscut superioritatea nemţilor: „Borussia a demonstrat că este mai bună şi are şanse de a ajunge în finală, demonstrează o forţă de joc extraordinară. Sunt trei favorite mari la câştigarea trofeului: Borussia, Bayern şi Real Madrid”.
Borussia Dortmund – Şahtior Doneţk 3-0 (în tur 2-2)
Au marcat: Santana 31, Gotze 37, Blaszczykowski 59.
Stadion: „Westfallen”, spectatori: 81.000.
Borussia: Weidenfeller – Piszczek, Subotic, Santana, Schmelzer – Gündogan (Sahin 82), S. Bender (Kehl 46) – Blaszczykowski (Grosskreutz 70), M. Götze, Reus – Lewandowski. Antrenor: Jurgen Klopp.
Şahtior: Pyatov – Srna, Rakiţki, Kucher, Raţ – Fernandinho, Hübschman (Stepanenko 82) – Alex Teixeira, Mkhitaryan, Taison (D. Costa 46) – Luiz Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu.
Arbitru: Damir Skomina (Slovenia).