De ce trebuia ministrul finlandez de Interne, Paivi Rasanem, să anunţe că şi ţara sa va bloca aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, cu doar o zi înaintea reuniunii de la Bruxelles – 7 şi 8 martie a.c. – a miniştrilor europeni de Interne nu mai are mare importanţă. O făcuse deja Hans Peter Friedrich, într-un interviu pentru „Der Spiegel”, şi poziţia Berlinului era de acum suficientă. Mai ales că şi partenerii liberali (FDP) ai creştin-democraţilor (CDU) – care deţin majoritatea în Bundestag – din Guvernul federal de la Berlin, potrivit ediţiei de ieri a cotidianului „Die Welt”, anunţaseră că împărtăşesc punctul de vedere privind amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta, specialist în materie, a opinat pentru RFI că „până când România nu va avea două rapoarte pozitive pe MCV, Finlanda, alături de Olanda, de Germania, nu vor accepta intrarea ţării noastre, alături de Bulgaria, în Schengen”. Pentru România, problema accesului în spaţiul Schengen se punea şi se pune de drept. Se vede clar acum legarea, prin intermediul PPE, a Schengen-ului de MCV. De-a dreptul „forţată”. Fiindcă „rapoartele pozitive” pe MCV vor fi în momentul în care numiţi în anumite funcţii de decizie nu vor fi alţii decât cei… care trebuie. Nu ministrul de Interne german este de vină pentru ceea ce ni se întâmplă şi să nu omitem că relaţia Bucureştiului cu Berlinul a fost mult mai fertilă într-un alt moment. Dreptul exigibil al României curge din momentul îndeplinirii condiţiilor tehnice realizate prin firma franco-germană EADS. Bănuim că treaba a fost făcută „nemţeşte”, după standardele cerute. Tot ceea ce ni se întâmplă momentan trebuie tratat cu maximă înţelepciune. Şi atât premierul Victor Ponta, cât şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, au înţeles deja „pe ce cai se află”. Deocamdată, România şi Bulgaria securizează frontierele externe ale Uniunii Europene. Ceea ce este greu de înţeles e altceva: în repetate rânduri, cancelarul german Angela Merkel a declarat că „avem nevoie de mai multă, nu mai puţină Europă”. Ori, tratamentul care ni se aplică este unul discriminatoriu. Nu-i mai puţin adevărat că imaginea externă a României a fost mult boţită în ultima vreme. Dacă mai trebuia făcut acest lucru. Oricum, se vorbeşte dezavantajos de România şi lucrul acesta se vede. La combaterea terorismului internaţional aportul României este unul consistent şi nu suscită comentarii. În acest context, şi nu altul, securizarea frontierelor României (sistemul integrat pentru securizarea frontierei de stat) este una dincolo de orice îndoială şi dacă ar fi pusă în discuţie probitatea vameşilor noştri, n-ar fi o „minune” ca supervizarea lor să se facă, pentru o vreme, chiar de colegi din ţările care au anunţat reticenţe.
