Zeci de mii deoameni fără curent şi trafic dat peste cap în Franţa şi Belgia, din cauza ninsorilor abundente

0
351

Aproximativ 100.000 de locuinţe din regiunea Tournai, în vestul Belgiei, au rămas fără energie electrică, luni, din cauza ninsorilor abundente, a anunţat Elia, compania care administrează reţeaua de distribuţie a electricităţii. „În urma unei combinaţii deosebite de condiţii meteorologice – ninsori, nivel ridicat de umiditate, temperaturi apropiate de zero şi vânt într-o direcţie şi deosebit de puternic – care au favorizat rămânerea zăpezii pe cabluri, reţeaua de înaltă tensiune a Elia a înregistrat mai multe ruperi ale liniilor, determinând întreruperi de electricitate, în special în regiunea Tournai. Trei stâlpi de înaltă tensiune au fost avariaţi (…), iar conductorii (cablurile) electrici au căzut pe autostrada A17 (Gand-Lille), care a fost închisă circulaţiei”, a explicat Elia într-un comunicat. „Putem estima numărul persoanelor care au rămas fără curent electric la 100.000”, a anunţat, pentru AFP, o purtătoare de cuvânt a companiei.

În Franţa, de cealaltă parte a frontierei, peste 3.500 de persoane au fost blocate, luni seara, în trenuri de mare viteză, în nordul ţării, din cauza ninsorilor abundente, care au dus la perturbări importante de trafic. Traficul era perturbat în aşteptarea reparării unui tren expres regional defectat la Seclin, pe ruta ocolitoare pe care o folosesc trenurile de mare viteză de la întreruperea căii ferate avariate de intemperii cu plecarea şi destinaţia Lille (nord). Aprovizionarea cu energie electrică era, în continuare, întreruptă, ieri dimineaţă, pentru aproximativ 22.000 de locuinţe din nordul Franţei, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei energetice Electricité de France (EDF), citat de AFP. O situaţie mult îmbunătăţită faţă de cea de luni după-amiază, când circa 140.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în departamentele Nord şi Pas-de-Calais. Linia de mare viteză care pleacă sau vine în Lille nu a putut fi folosită până ieri dimineaţă, iar mai multe trenuri au avut întârzieri, conform SNCF.