Ministrul Sănătății, Victor Costache, în prezența ambasadorului Luca Niculescu, s-a întâlnit ieri, la Paris, cu medicii români care activează în centrele medicale franceze. Această întâlnire, în premieră, a fost de bun augur și a deschis dialogul cu o comunitate destul de numeroasă stabilită în Franța.
Ministrul le-a explicat reforma pe care a făcută în sistemul medical românesc, în cele trei luni de mandat, începând cu liberalizarea Rezidențiatul și modificările aduse la Legea 95/2006. Medicii stabiliți în Franța au salutat reforma, precizând că astfel sistemul medical din România se apropie de cel în care lucrează, iar lansarea serviciilor medicale integrate pentru anumite programe, decontate la adevărata valoare e un pas important, în folosul pacientului.
”A fost o plăcere să ne întâlnim cu ministrul Victor Costache, proaspătul membru al Academiei Naționale de Chirurgie din Franța. Această distincție onorează atât școala românească de medicină, dar și încununează munca chirurgului Costache. Am fost cu toții de acord că demersul ministrului, ca administrator al sistemului medical românesc, este unul progresist, iar viziunea sa se apropie de standardul francez cu care se operează în sănătate. Această întâlnire a fost și un catalizator al comunității medicilor de origine română din Franța, iar vestea bună este că împreună cu Ministerul Sănătății am convenit organizarea unui congres, cu toți colegii noștri care practică din întreg teritoriul francez. Sperăm ca atunci să punem bazele unei asociații unitare a tuturor medicilor de origine română din Franța”, a declarat medicul cardiolog Constantin Turchină, președintele de onoare al Asociație medicilor de origine română de pe Coasta de Azur.