Intervenții de transplant pulmonar pentru români în Franța

0
2927

Franța va primi pacienți români pentru intervenții complexe de transplant pulmonar.

În urma vizitei ministrului Sănătății, Victor Costache, Spitalul Universitar Foch, unul dintre cele mai importante spitale din Europa, va primi pacienți români pentru realizarea transplantului pulmonar.

„Ne-am înțeles cu specialiștii și conducerea unității medicale să preia cazurile grave, complexe, care necesită transplant pulmonar și care nu se pot rezolva în Romania. Mai mult vom deschide cu medicii francezi un program de pregătire pentru specialiștii români în domeniul transplantului și al chirurgiei oncologice”, a declarat ministrul Costache după vizita de lucru de la Spitalul Universitar Foch.

Ministetul Sănătății din România și Ministerul Solidarității și Sănătății din Franța intenționează semnarea unui Medorandum de Înțelegere pentru domeniul medical. Documentul prevede încheierea de parteneriate, schimb de experiență și bune practici în domenii sensibile precum marii arși, transplant pulmonar, chirurgie cardiacă pediatrică.