David Malpas, candidatul lui Donald Trump, în pole-position, pentru Banca Mondială!

0
436

După demisia lui Jim Yong Kim, american de origine sud-coreeană, din fruntea Băncii Mondiale, care a devenit efectivă la 1 februarie a.c., succesorul acestuia ar putea fi David Malpas „considerat cel mai bun candidat” de Donald Trump, deşi nominalizarea suscită numeroase critici. Postul de preşedinte al Băncii Mondiale este tradiţional atribuit unui american, în timp ce, acelaşi post la Fondul Monetar Internaţional (FMI) este atribuit unui european. În vârstă de 62 de ani, David Malpas nu a ezitat să critice public, în mai multe rânduri, instituţiile internaţionale care au nevoie de reformă. În opinia lui Donald Trump, David Malpas este persoana „indicată pentru a ocupa acest post de mare importanţă. Nu poate exista un candidat mai bun”. Cu toate acestea, numeroşi economişti între care deţinătorul Premiului Nobel, Paul Krugman, şi-au exprimat îndoielile, readucând în atenţie atitudinea acestuia înainte de criza financiară din 2008. Cum contracandidaţii săi, fostul ministru indonezian al finanţelor, Sri Mulyani Indrawati şi fostul ministru nigerian al finanţelor, Ngonzi Okonjo-Iweala, deja candidaţi în 2012, n-au aceeaşi susţinere, David Malpas are şanse mari să fie investit în fruntea Băncii Mondiale.