Biletele pentru Festivalul Internaţional „George Enescu” 2019 vor fi puse în vânzare pe 6 martie

0
373

Biletele pentru Festivalul Internaţional „George Enescu” 2019, care are loc în perioada , la Bucureşti, 31 august – 22 septembrie, vor fi puse în vânzare pe 6 martie, arată un comunicat.

Vor fi cinci mari categorii de bilete (incluzând şi Categoria Pensionarilor), cu preţuri ce variază de la 210 lei până la 30 de lei.

Iubitorii muzicii vor putea selecta din cele 84 de concerte împărţite în cinci serii: „Mari Orchestre ale Lumii”, „Recitaluri şi Concerte Camerale” care integrează şi secţiunea „Enescu şi Contemporanii”, „Concertele de la Miezul Nopţii”, „Muzica Secolului XXI”. Li se adaugă evenimente notabile, precum „Mozart Week in Residence” şi „Forumul Internaţional al Compozitorilor”.

Ediţia 2019 a Festivalului George Enescu are loc în Bucureşti, la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, dar şi în alte 8 oraşe: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău şi Târgovişte.

O parte dintre locurile disponibile în această ediţie au fost alocate abonamentelor. Un total de 1.870 de abonamente au fost vândute în cadrul loteriei organizate la finalul anului trecut, reprezentând aproximativ o treime din locurile totale din cadrul Festivalului. Aproximativ 20% din totalul de locuri disponibile au fost puse în vânzare în pachetele agenţiilor de turism internaţional, iar un procent de 10% este rezervat pentru artiştii invitaţi şi, respectiv, parteneri şi oficialităţi. Biletele individuale puse în vânzare începând cu 6 martie sunt aproximativ 33.000.

Programul Festivalului George Enescu ediţia 2019 a fost conceput astfel încât să fie o manifestare a tendinţelor actuale din spaţiul cultural internaţional, explorând latura lirică, teatrală, dar şi accentele muzicii contemporane, susţin organizatorii.

Din categoria Mari Orchestre vor fi prezente la Festivalul George Enescu 2019: Berliner Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Royal Concertgebouw Amsterdam, Orchestre National de France, State Academic Symphony Orchestra of Russia, Oslo Philharmonic Orchestra, Sankt Petersburgh Symphony Orchestra. Dirijori remarcabili, precum Kirill Petrenko, Mariss Jansons sau Vladimir Jurowski şi solişti renumiţi şi înalt cotaţi, precum Diana Damrau, Marlis Petersen, Joyce DiDonato, Yuja Wang vor urca pe scena Festivalului.

În privinţa repertoriului, ediţia din acest an abordează mai intens formula de operă în concert. Vor fi prezentate în total 14 lucrări, dintre care în premieră, vor putea fi urmărite: ”Die Frau ohne Schatten”, de Strauss, în interpretarea Orchestrei Radio Berlin, ”Moses and Aaron”, de Schoenberg, în interpretarea Filarmonicii George Enescu şi Peter Grimes, de Britten, prezentată de Orchestra Naţională Radio.

O premieră va fi şi interpretarea Simfoniei a III-a de George Enescu de către două orchestre: Orchestra Maggio Fiorentino şi Orchestra Radio Berlin. Pe parcursul Festivalului vor fi interpretate în total 32 de lucrări de George Enescu.

Un alt moment notabil îl va reprezenta Mozart Week in Residence – program adus direct de la Salzburg care condensează, dincolo de spectacole şi conferinţe, detaliile evenimentelor din viaţa lui Mozart. Tot cu acest prilej va fi expusă şi vioara pe care a cântat Mozart.

Categoria „Muzica secolului XXI” va aduce în prim plan nume consacrate precum Unsuk Chin, Fedele, Widmann, Penderecki, compozitori ale căror lucrări sunt prezentate de către marile orchestre ale lumii.

Unele dintre cele mai notabile prezenţe româneşti sunt dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal şi Christian Badea. De asemenea, Gabriel Bebeşelea, Tiberiu Soare, Vlad Vizireanu şi Cristian Lupeş vor dirija orchestre româneşti şi străine participante în Festival. Cele mai importante orchestre româneşti vor fi şi ele prezente, de la Orchestra Filarmonicii George Enescu, la Orchestra Radio şi Orchestra Română de Tineret, la filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Timişoara, Cluj, Bacău şi Târgu Mureş. Celebrul dirijor Ion Marin va urca din nou pe scena Festivalului Enescu, la fel şi pianista Alexandra Dariescu şi mezzo-soprana Ruxandra Donose, în timp ce pianista Alexandra Silocea va fi prezentă în premieră. Laureaţii ediţiei 2018 a Concursului Internaţional George Enescu vor susţine concerte în cadrul seriei „Muzica Secolului 21”.

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu aduce timp de 23 de zile peste 2.500 dintre cele mai valoroase personalităţi ale lumii, un număr de 34 de premiere concretizate prin prezenţa a 25 de artişti de mare calibru, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida, René Jacobs, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazón, Julia Fischer şi Nobuyuki Tsujii şi a nouă dintre cele mai importante orchestre de nivel mondial. (Sursa: Mediafax)