Preşedintele francez, Emmanuel Macron, s-a deplasat pentru două zile în Corsica, la Ajaccio şi Bastia, unde naţionaliştii au câştigat în luna decembrie a anului trecut alegerile teritoriale, cu un curaj şi o determinare fără margini. Aseară, a avut programată o întâlnire cu cei doi lideri naţionalişti ai comunităţii corsicane, Gilles Simeoni şi Jean Guy Talamoni, despre care nu s-au spus multe lucruri. În schimb, în cursul zilei, preşedintele francez dezvelise o plachetă în omagiul fostului prefect, ucis de un comando naţionalist, în urmă cu 20 de ani. Pe plachetă se poate citi „Place Claude Erignac”, în franceză, iar sub, „Piazza Claude Erignac”, în corsicană. A rostit o alocuţiune: „Ceea ce s-a petrecut aici nu se justifică”, a spus Emmanuel Macron, cu fermitate, care a comparat asasinarea lui Claude Erignac, înalt funcţionar al statului, cu terorismul islamic care a însângerat Franţa în anii trecuţi. Referindu-se la revendicările independentiştilor, şeful statului francez a accentuat unitatea indefectibilă a Republicii. S-a arătat radical şi fără concesii. Fidel obiceiurilor sale , Macron s-a deplasat pe jos în Ajaccio, când o tânără femeie s-a apropiat de el, spunând: „Bonjour! Eu sunt soţia lui Yvan Colonna. Fiul meu are şase ani şi nu şi-a văzut tatăl de un an şi şase luni. Vă rog, faceţi ceva! Nu este un animal, este un om. El trebuie să fie lângă familia sa”. Stephanie este a doua soţie a lui Yvan Colonna, condamnat pe viaţă, în iulie 2012, prin decizie definitivă a justiţiei franceze, pentru asasinarea prefectului Claude Erignac, la 6 februarie 1998, ca membru al comandoului naţionalist corsican. „Dumneavoastră m-aţi ascultat în această dimineaţă”, a spus Macron. În cursul ceremoniei de omagiere a două decenii de la asasinarea lui Claude Erignac, preşedintele Republicii afirmase că justiţia trebuie să se aplice „fără uitare, fără complezenţă, fără amnistie”. Tonul discursului său fusese binevoitor, dar ferm. „Dumneavoastră mă priviţi în ochi, eu nu pot să mint”, a mai spus Macron. „Şi, totuşi, contez pe dumneavoastră”, a mai spus Stephanie Colonna, şocată de fermitatea preşedintelui, care a exclus orice amnistie pentru naţionaliştii corsicani implicaţi în tragedia de acum 20 de ani. Yvan Collona (57 de ani) a fost prins după patru ani de căutări şi condamnat pe viaţă. Ca şi în cazul Cataloniei, Corsica rămâne un subiect de discordie între stat şi autonomişti.