Situaţia cadrelor didactice pensionare, în plin proces de clarificare

0
391

În ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, de la sfârşitul săptămânii trecute, s-a stabilit lista cu cadrele didactice care, după ce au atins vârsta de pensionare, au solicitat păstrarea în învăţământul preuniversitar. Foarte multe dintre cereri au fost aprobate, s-au depus şi contestaţii, iar conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj spune că toate situaţiile dificile vor fi rezolvate, în condiţiile legale.

profesoriPrecizările legale sunt foarte clare, în ceea ce priveşte păstrarea cadrelor didactice pe posturi, după vârsta de pensionare. Metodologia, în acest sens, este foarte clară: „personalul didactic din învăţământul preuniversitar, cu fradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular, în funcţia didactică , până la trei ani peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2017; condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2017 sunt următoarele: femei – etatea de 60 de ani şi opt luni, cu minimul de cotizare de 15 ani, bărbaţi – cel puţin 65 de ani, cu un timp de contribuţii la fondul de pensii de minimum 15 ani; în vederea menţinerii în activitate ca titular cu funcţia didactică până la trei ani peste vârsta de pensionare, raportată la datele prezentate, se adresează, în scris, Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, până la data prevăzută în calendar. Profesorii consilieri în centre şi cabinete de asistenţă psohopedagogică şi profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională, în cadrul cărora este normat postul respectiv; în perioada prevăzută în Calendar, cererile cadrelor didactice se analizează şi se aprobă de către Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ, în funcţie de evoluţia demografică la nivel local, de planurile de şcolarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal şi de evoluţia planurilor-cadru de învăţământ”. Sunt prevederi care sunt foarete clare şi este obligatorie respectarea lor.

Aprobare pentru mai mult de jumătate din cereri

monica suna (1)S-a mers pe aceste considerente şi, la şedinţa din 3 februarie a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, s-au aprobat atât lista celor admişi, cât şi a celor respinşi, dar s-a intrat în faza de depunere a contestaţiilor.  Conform datelor prezentate oficial de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, au fost depuse 151 de cereri, 81 dintre ele primind avizul comun al CA al unităţilor şcolare şi al ISJ Dolj, cu validarea de rigoare. S-au înregistrat 61 de cazuri în care s-a mers spre invalidare, condiţiile fiind multiple – de la nerespectarea termenelor de întrunire ale CA ale unităţilor de învăţământ până la date neconcludente venite din teritoriu. „Suntem în plin proces al depunerii contestaţiilor, care se va încheia pe 7 februarie, data soluţionării acestora fiind 8 februarie. Chiar astăzi (ieri – n.r.) au fost depuse în jur de 20 de contestaţii. Motivele invalidării sunt mai multe. Un cadru didactic trebuia să aibă avizul CA al unităţii, în termenul legal, întrunirea şedinţei fiind cuprinsă într-un termen bine stabilit de legislaţie, ceea ce nu s-a întâmplat. Este unul dintre cazuri. În acest sens, am solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale menţionări lămuritoare, astfel încât, pe 8 februarie, să putem soluţiona toate contestaţiile. Dau asigurări că noi vom face tot ceea ce este posibil să găsim căi de rezolvare pentru situaţiile dificile. Mai mult, am postat pe site-ul ISJ Dolj listele şi cu cei admişi şi cu cei respinşi, cu toate motivaţiile referitoare la deciziile adoptate”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.