După Porţi Deschise, reprezentaţiile „Cheiţa fermecată”, „Beatles, my love”, „Vintage puppets” și „Albă ca Zăpada”, săptămâna de vacanţă continuă pentru cei mici la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” cu spectacolele „Inimă de piatră” şi „De-a capra cu trei iezi”.
Astăzi, 7 februarie, de la ora 18.00, va fi prezentat spectacolul „Inimă de piatră”, după W. Hauff, o emoţionantă poveste adusă în scenă de actorii Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoş, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru și Iulia Cârstea. Scenariul şi regia îi aparțin lui Cristian Pepino, scenografia este o creație a Cristinei Pepino, iar muzica, o compoziție de Dan Bălan.
Mâine, 8 februarie, la ora 11.00, se joacă „De-a capra cu trei iezi” – adaptare după Ion Creangă – trupa de la Cocioc, cea care a cucerit publicul cu reprezentaţia „Prietenii Motanului Încălţat”, în care îi regăsim pe actorii Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoş, Iulia Cârstea, Daniel Mirea și Emanuel Popescu. Scenariul şi regia îi aparţin Iuliei Cârstea, iar muzica este semnată Alexandru Iosub.
Potrivit reprezentanților teatrului, «„De-a capra cu trei iezi” este un spectacol creat în studio, ce pune în valoare elemente de decor şi recuzită din diverse reprezentaţii ale teatrului şi stimulează imaginaţia şi creativitatea trupei prin alăturarea lor şi readucerea în luminile rampei a unor poveşti şi păpuşi care au îmbogăţit repertoriul de-a lungul timpului».
Biletele pentru spectacole se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri” (Calea București nr. 56), de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Preţul biletelor la spectacolele de sâmbăta şi duminica este 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de locul ales în sală.