Arestat după ce a tâlhărit un elev

0
394

Un craiovean de 16 ani a fost arestat pentru 30 de zile, în baza mandatului emis ieri, de Judecătoria Craiova, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Asta după ce poliţiştii craioveni au stabilit că a agresat un tânăr apoi i-a sustras acestuia telefonul mobil.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, pe 27 ianuarie a.c., seara, în jurul orei 18.00, poliţiştii craioveni erau anunţaţi prin numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr necunoscut l-a lovit pe Cristian T., de 16 ani, din Craiova, în timp ce mergea pe strada Tehnicii, apoi i-a furat telefonul mobil şi a fugit. În urma activităţilor specifice desfăşurate de lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Craiova şi în baza mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Craiova, în cursul zilei de joi, oamenii legii au descins la locuinţa Murei Serdaru, din Craiova, unde au fost identificaţi şi Cătălin C., de 16 ani şi Ion Serdaru, de 18 ani, ambii din Craiova. Din cercetările efectuate s-a stabilit că minorul de 16 ani, Cătălin C., este autorul tâlhăriei comise asupra lui Cristian T., iar în urma probatoriului administrat în cauză s-a dispus continuarea cercetărilor faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind reţinut pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în arestul Dolj.

„Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar poliţiştii Secţiei 3 Craiova continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ieri după-amiază Judecătoria Craiova i-a emis tânărului mandat de arestare pentru 30 de zile.