A început campania umanitară „Dar cu drag de mărțișor”

0
128

Începând din această lună – ca în fiecare an, în perioada premergătoare primăverii –, Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei derulează campania umanitară „Dar cu drag de mărţişor”. Aceasta se desfășoară în parteneriat cu Centrul social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social. Acţiunea îi implică pe copiii din unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din Craiova şi constă în confecţionarea de mărţişoare de către copii și voluntari, fondurile obţinute fiind folosite pentru sprijinirea copiilor din cadrul Centrului social „Best Life”. «Și anul acesta ne bucurăm de implicarea voluntarilor din mai multe școli din Craiova – Școala Gimnazială nr. 24 „Sfântul Gheorghe”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Frații Buzești”, grădinițe –, cei mici realizând șnururile pentru mărțișoare», a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care zidește”.