39 de departamente din Franţa se aflau, ieri, sub codul portocaliu, din cauza frigului persistent (între -9 grade şi – 15 grade Celsius), conform buletinelor Meteo France. În cursul zilei de ieri, temperaturile au rămas negative în toate departamentele, valorile maximale oscilând, în general, între -3 şi -7 grade Celsius. Vântul glaciar a întărit sentimentul de frig greu suportabil. Prefectura Paris a recomandat, în consecinţă, reducerea încălzirii la 18 grade, reducerea vitezei de deplasare pe drumurile publice, anularea călătoriilor şi utilizarea transportului în comun. În restul Europei ţara cea mai afectată de frig şi zăpadă este Ucraina, unde 9 persoane au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică. În ultimele nouă zile s-au înregistrat 131 de morţi din cauza temperaturii scăzute, uneori la -30 de grade. Majoritatea victimelor sunt persoane fără adăpost, găsite în stradă. Guvernul a declarat că 800.000 de persoane au fost spitalizate pentru afecţiuni sau accidente legate de frig. În Polonia, 8 persoane au murit în noaptea de duminică spre luni, ridicând la 53 numărul victimelor. Premierul Donald Tusk a cerut responsabililor locali să permită persoanelor în stare de ebrietate să doarmă în spaţii amenajate. La Sarajevo, în Bosnia, zăpada a atins doi metri şi a fost declarată stare de urgenţă. Surprinzător, până şi în Italia s-au înregistrat 16 decese, iar zăpada căzută la Roma a făcut ca aprovizionarea magazinelor, ca şi circulaţia, să devină o reală problemă, motiv de polemică între autorităţile locale şi cele guvernamentale, care se acuză reciproc. Steven Keates, de la Institutul de Meteorologie britanic, nu exclude ca Italia, Grecia şi Balcanii să fie afectate de ninsori abundente în zilele următoare. În Bulgaria a fost instituit codul roşu de inundaţii în sud, în judeţele Smolian şi Kârdjeli, după ce precipitaţiile care au căzut în regiune, sub formă de ploi, în ultimele două zile, au depăşit 100 de litri pe metrul pătrat. Din cauza ploilor abundente şi a topirii stratului de zăpadă multe râuri au ieşit din matcă. Zeci de gospodării au fost inundate în satul Biser, judeţul Haskovo. De asemenea, Agenţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu pentru ninsori pentru toate judeţele din vestul ţării, valabilă pentru ziua de ieri, dar şi pentru astăzi.