Obligate să alerge din farmacie în farmacie după medicamente, seringi sau mănuşi chirurgicale – plătite, bineînţeles, din propriul buzunar –, rudele bolnavilor vor trebui de-acum să scoată bani până şi pentru a intra în spital. Ultima găselniţă în materie de taxe impuse pacientului a fost implementată într-una din unităţile sanitare craiovene. La Spitalul Municipal Filantropia, toţi cei care vor dori să-şi viziteze apropiaţii, să le aducă mâncare sau medicamente, în afara orelor de vizită, vor trebui să achite câteva zeci de lei.
Managerul Spitalului Municipal Filantropia din Craiova, dr. Bogdan Ungureanu, a anunţat, ieri, că tariful stabilit pentru cei care trec pragul spitalului în afara programului de vizită, mai devreme de ora 13.00 sau mai târziu de ora 15.00, este de 3 lei. O altă taxă a fost implementată pentru şoferii care vor să parcheze maşina în curtea unităţii medicale. Aceştia trebuie să scoată şi ei din buzunar 5 lei.
În meniul de criză al Spitalului Filantropia din Craiova şi-au făcut loc, cu această ocazie, şi alte obligaţii financiare care-i vizeză, bineînţeles, tot pe bolnavi, pornind de la plata cazării şi până la cea mesei. Astfel, cei care se internează peste numărul de persoane cu contract CAS pe care spitalul îl are prevăzut trebuie să achite 10 lei cazarea şi 5 lei masa pe zi. Nici investigaţiile la computerul tomograf sau RMN nu vor mai fi plătite în totalitate de spital, aşa cum se întâmpla până acum. Pacienţii vor trebui să achite o coplată de 30% din valoarea acestor analize.
„Din cauza situaţiei financiare pe care spitalul o traversează, ne vedem nevoiţi să luăm aceste măsuri. Am impus o taxă de 3 lei pentru cei care doresc să viziteze pacienţii internaţi, în afara programului de vizită. Sunt şi alte modificări pe care le aducem tocmai în ideea de a pune spitalul pe linia de plutire”, a explicat dr. Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Clinic Municipal Filantropia din Craiova.
Cheltuielile pe salarii, mai mari decât întreg bugetul spitalului
Problemele financiare pe care oricum spitalul le avea de câţiva ani buni s-au accentuat după ce, la începutul lui 2012 sumele alocate către Filantropia au scăzut considerabil. Aşa se face că, în momentul de faţă, cheltuielile de personal depăşesc bugetul total al unităţii sanitare. „Faţă de luna decembrie a anului trecut am primit de la Casa de Asigurări de Sănătate un buget mai mic. Atunci ne-au fost alocate 2,2 milioane de lei, iar acum suma a scăzut la 2 milioane. Asta în condiţiile în care numai pentru salarii trebuie să plătim 2,1 milioane. Am discutat şi cu cei de la Primărie pentru a găsi soluţii. Una dintre ele este modificarea statului de funcţii. Nu se mai poate altfel pentru că spitalul traversează o perioadă dificilă”, a mai spus managerul de la Filantropia.
Indiferent de cât de îndreptăţite sau nu sunt argumentele conducerii spitalului, craiovenii se declară revoltaţi de aceste noi taxe şi acuză situaţia în care a ajuns sistemul sanitar românesc. „Nu se poate aşa ceva! Nu mai ştiu pe ce să pună taxe. Eu mă întreb cum o să ne mai descurcăm dacă toată lumea ne cere bani pe unde ne ducem. Dacă mergi la spital trebuie să cumperi medicamente, de toate. Acum ne mai cer şi taxă de intrare. Când ai pe cineva internat trebuie să intri de trei-patru ori pe zi. O să plătim de fiecare dată?”, se întreba Nicoleta Florescu, o pensionară din Craiova.
Disponibilizările, readuse în discuţie
Ieri, conducerea unităţii sanitare a reiterat ideea că în următoarea perioadă este neapărat nevoie de disponibilizări. Printre cei vizaţi, pe lista neagră se găsesc laolaltă economişti, muncitori, infirmiere, dar şi medici şi asistente medicale. Această variantă a mai fost propusă autorităţilor locale, în subordinea cărora se află Spitalul Municipal, dar, până acum, nu s-a luat niciun fel de măsură. Managerul unităţii sanitare, dr. Bogdan Ungureanu, a declarat însă că problema va fi cel mai probabil adusă în discuţie într-una din viitoarele şedinţe de Consiliu Local.
De altfel, la fel de importantă în luarea deciziei de a trece la disponibilizări este şi dispoziţia de încadrare cu cheltuielile de personal într-un procent de 70% din bugetul total.
Mi se pare normal sa dai 3 lei decat sa dai 10-20 lei la portar ca sa te lasa sa intrii. Asa macar intra banii la bugetul spitalului
Comments are closed.