Coreea de Nord anunţă că a testat cu succes o bombă cu hidrogen. Comunitatea internaţională condamnă testul nord-coreean

0
357

Coreea de Nord a dezvăluit testarea cu succes a unei bombe cu hidrogen, un anunţ-surpriză care complică eforturile de stopare a activităţilor Phenianului de a se dota cu un arsenal nuclear. Premierul japonez Shinzo Abe a declarat ieri că ţara sa va răspunde ferm provocării Coreei de Nord la adresa neproliferării nucleare, catalogând ultimul test nord-coreean nuclear o ameninţare la adresa Japoniei. La rândul său  China, cel mai apropiat aliat al Coreei de Nord, denunţă testul anunţat de Phenian drept o sfidare la adresa comunităţii internaţionale şi îndeamnă regimul stalinist să se abţină de la acţiuni care ar putea amplifica tensiunile în Peninsula Coreea. Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, apreciază, citată într-un comunicat emis ieri, că acest gest „confirmă statutul de stat paria al Coreei de Nord şi (faptul că regimul reprezintă) o continuă ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale”. Preşedintele francez Francois Hollande a subliniat, citat într-un comunicat, că „Franţa condamnă această încălcare inacceptabilă a rezoluţiilor Consiliului de securitate al ONU şi îndeamnă la o reacţie fermă din partea comunităţii internaţionale”.  Testul Coreei de Nord cu o bombă cu hidrogen “subminează securitatea regională şi internaţională”, a declarat şi secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg a precizat într-un comunicat: “Condamn dezvoltarea continuă de arme nucleare şi de programe de rachete balistice de către Coreea de Nord, precum şi retorica ameninţătoare şi de incitare”. Presupusul test anunţat de Coreea de Nord a stârnit şi reacţia Kremlinului. “Moscova este extrem de îngrijorată în legătură cu informaţiile apărute, potrivit cărora Coreea de Nord a testat o bombă cu hidrogen. Preşedintele  Putin a dat ordin să fie examinate cu atenţie toate datele staţiilor noastre de monitorizare, inclusiv seismice, şi să fie analizată situaţia dacă informaţiile despre test se vor confirma”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Sunt însă destui experţi internaţionali care au dubii că regimul de la Phenian a testat vreo bombă cu hidrogen, considerând că este vorba de o nouă minciună lansată în scop propagandist, după numeroase alte exagerări privind presupusul arsenal nuclear nord-coreean. “Multe state fabrică dispozitive de accelerare a fisiunii. Regimul de la Phenian probabil că a reuşit să accelereze procesul de fisiune, dar nu înseamnă că a dezvoltat o bombă cu hidrogen”, explică analistul Bruce Bennett, de la Institutul RAND. “Explozia unei bombe cu hidrogen ar fi fost de zece ori mai puternică decât ceea ce susţine Phenianul”, adaugă Bruce Bennett. “Am dubii mari că regimul din Coreea de Nord a testat o bombă cu hidrogen”, apreciază şi Joe Cirincione, preşedintele Fondului Ploughshares. “A efectua un test şi a deţine bomba cu hidrogen sunt două lucruri diferite”, crede şi analistul Melissa Hanham. Casa Albă a anunţat că nu poate confirma afirmaţiile Coreei de Nord, potrivit cărora nord-coreenii au testat cu succes un dispozitiv nuclear cu hidrogen miniaturizat, şi că va monitoriza în continuare situaţia. Coreea de Nord susţine că a testat cu succes o bombă cu hidrogen. Anunţul a fost făcut de televiziunea de stat. Oficiali sud-coreeni au anunţat că au detectat, anterior, un “cutremur artificial” în apropierea principalei instalaţii nucleare nord-coreene. Acest test nuclear este al patrulea pe care îl efectuează Coreea de Nord, o ţară izolată, căreia Statele Unite şi ONU i-au impus sancţiuni din cauza programelor sale de rachete şi nucleare. Coreea de Nord depune de mult timp eforturi să se doteze cu un arsenal de ogive nucleare care să poată fi montate într-o rachetă capabilă să atingă America continentală. Potrivit unor experţi, Phenianul ar deţine deja câteva bombe nucleare rudimentare. Dar se crede că nu ar fi reuşit să le miniaturizeze.