La 7 ianuarie este sărbătorit Sf. Prooroc Ioan, potrivit regulii după care în ziua ce urmează marilor praznice sunt sărbătorite principalele persoane care au luat parte la evenimentul amintit la praznicul respectiv.
Sf. Ioan a fost prooroc, înaintemergător şi botezător al Mântuitorului Iisus Hristos. De foarte tânăr a iubit înfrânarea şi viaţa aspră din pustiul Iordanului. Aici a trăit, a predicat şi a botezat. Predica lui era schimbarea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu şi împăcarea cu El: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.” Este cel dintâi care face ceea ce predică. Îi îndemna pe oameni să fie milostivi, drepţi, să-şi iubească semenii şi îi osândea pe farisei şi saduchei. Atât de mare faimă avea, că mulţi se întrebau dacă nu cumva Ioan este Hristos. El însă le risipea nedumerirea: “Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” Fără îndoială, cel mai important episod din viaţa Sf. Ioan se petrece pe malurile Iordanului, când descoperă printre cei veniţi să se boteze pe Mesia, după semnul ce i s-a dat: “Peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duh Sfânt.” Iar Hristos se lasă botezat de mâna celui despre care El însuşi a spus că „este mai mult decât prooroc, iar între cei născuţi din femeie nu este altul mai mare decât el”. Şi mare i-a fost şi smerenia, fiindcă atunci când unii dintre ucenicii lui au încercat să-i trezească în suflet invidia faţă de Hristos, proorocul le-a răspuns: “Un om nu poate să ia nimic dacă nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi. Acesta (n. r.- Hristos) trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”.
La Bobotează, preoţii din Sf. Munte Athos, când fac agheasma, nu mai bagă Sf. Cruce în apă, ci iau mâna Sf. Ioan şi o bagă în vasele pline cu apă de izvor cântând: “În Iordan botezându-te Tu, Doamne…”. Şi când o scot din apă, ea se închide şi se deschide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu această mână care s-a atins de creştetul Său, în Iordan.
Despre icoana Botezătorului de la Prodromu, teologul George Crăsnean, redactor al revistei „Lumea credinţei”, în numărul din ianuarie 2009 al amintitei publicaţii, scria: “Niciodată n-am putut uita privirea Sfântului Ioan de la Schitul Prodromu! Tristeţe şi mâhnire are-n ochi, dar nici mânia parcă nu-i este străină… Grecii spun că iniţial nu a fost pictat astfel şi că Sfântul s-ar fi încruntat pe la 1821, după represaliile turcilor asupra eteriştilor. Aceştia s-ar fi ascuns şi la schitul românesc, iar când osmanii au intrat în paraclis au şi început să tragă înspre altar, de frică să nu fie vreun grec ascuns după iconostas. Atunci s-ar fi încruntat Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi şi-ar fi schimbat şi căutătura, fiindcă el se afla în stânga altarului, iar turcii care l-au supărat intraseră pe uşa ce se deschidea la mijlocul laturii de apus. Există mărturii ale bătrânilor de la Marea Lavră care spun că le-ar fi întors turcilor şi gloanţele trase, încât cei scăpaţi de moarte au luat-o la sănătoasa, lăsând schitul în bună pace. Totdeauna când am intrat în paraclis am simţit că mă vede! N-am putut scăpa de sentimentul ăsta nici măcar atunci când intram cu mai mulţi închinători şi speram că va fi mai blând cu păcatele mele. Şi cu toate acestea, niciodată nu pot să ajung în Prodromu şi să nu mă închin lui! Il simt acolo, viu, în dreapta schitului, în micul paraclis, ca un bătrân străjer ce îi ocroteşte pe monahii prodromiţi de sute de ani! Mi-e şi mai mare frică de el – pentru mulţimea păcatelor mele – dar mi-e şi tare drag… «Cel mai mare om născut vreodată din femeie!» Să spună însuşi Dumnezeu aşa ceva despre tine! Oare de ce să mai spun eu altceva?…”
