Autostrada Soarelui intră în reparaţii

0
358

Abia a fost finalizată şi… intră în reparaţii. Este vorba despre Autostrada Soarelui, pentru care conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale are planuri de reabilitare. Mai exact, pentru tronsonul Bucureşti – Fundulea. Potrivit CNADNR, lucrările ar putea demara în această primăvară. Autostrada nu va fi închisă, însă circulaţia va fi deviată pe două benzi pe perioada lucrărilor. Conducerea CNADNR estimează că lucrările vor putea începe în aprilie. Prin urmare, este posibil ca sezonul estival să debuteze cu o autostradă în reparaţii. Potrivit autorităţilor, în plin sezon estival, în zilele de vârf, numai pe un singur sens circulă peste 40.000 de maşini. Tronsonul de autostradă Bucureşti – Fundulea are o lungime de aproape 27 de kilometri şi a fost inaugurat în urmă cu nouă ani. Este singura porţiune din Autostrada Soarelui construită din plăci de beton. Lucrările au costat 74 de milioane de euro. În prezent, porţiunea dintre Bucureşti şi Fundulea s-a degradat şi este plină de gropi.