Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270 în Patara Lichiei, din Asia Mică, respectiv pe
teritoriul Turciei de astăzi. Părinții săi, Teofan şi Nona au avut un rol deosebit de important în formarea sa ca bun creștin. Aceștia erau cunoscuți în regiune datorită bogației lor, dar și
datorită credinței lor crestine și a acțiunilor lor filantropice, ajutându-i pe mulți săraci.
În timpul domniei împăraţilor Diocleţian şi Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine
împotriva cultelor păgâne, fapt pentru care prigonitorii l-au prins, l-au judecat şi l-au închis
pentru multă vreme. Păgânii l-au obligat să se lepede de credinţa creştină şi să jertfească
idolilor, supunându-l la multe suferinţe. Cu toate acestea, el le-a răbdat pe toate cu putere și nu s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Nicolae a fost eliberat odată cu venirea pe tron a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, având în vedere că el a dat renumitul Edict de la Mediolanum, prin care toate religiile au devenit legale în Imperiul Roman, deci și cea creștină. După eliberarea sa a fost aşezat episcop în localitatea natală, și anume în Mira Lichiei din Asia Mică. A fost hirotonit episcop de către unchiul său, Nicolae, iar nu după mult timp ajunge episcop al Mirei Lichiei. În această calitate va lua parte la sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, unde l-a combătut pe ereticul Arie, apărând credința și adevărul revelației divine în duh de pace, dar și cu fermitate totodată.
Există anumite izvoare ce îl menționează pe Sfânt că, neputându-l convinge pe Arie să
se lepede de erorile sale teologice, și anume că Fiul este creatură a Tatălui, numai Tatăl fiind necreat și nenăscut, a fost nevoit să-i tragă şi o palmă acestuia, însă, din nefericire, nu l-a putut convinge nici astfel, Arie susținându-și erezia în continuare.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că Sfântul Nicolae s-a evidenţiat ca fiind unul
dintre cei mai importanţi ierarhi care au luat cuvântul în cadrul acestui Sinod, vorbind cu tărie despre egalitatea dintre Persoana Fiului cu cea a lui Dumnezeu Tatăl, alături de Sfântul Ierarh Alexandru al Alexandriei, Eustatie al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Sfântul Spiridon al Trimitundei și alții.
Sfântul Ierarh Nicolae s-a remarcat prin evlavie, înfrânare, smerenie, prin credință, dar
mai ales prin faptele sale bune pe care le săvârșea față de cei aflați în nevoi trupești și
sufletești. A îmbrăţişat viaţa monahală, după ce a rămas orfan, mai târziu a ajuns stareţ al
unei mănăstiri cu numele Sion. De asemenea, a plecat pentru un timp în Ţara Sfântă, cu
binecuvântarea unchiului său, episcopul Nicolae. În timpul călătoriei sale s-a petrecut o mare minune dumnezeiască. După ce a apărut o furtună pe mare, corabia aproape răsturnându-se, prin rugăciunile sale s-a potolit, iar călătorii au fost salvați de la moarte, scăpând nevătămați.
O faptă arhicunoscută din viața Sfântului este următoarea: un tată care avea lipsuri
materiale s-a hotărât să-și trimită cele trei fete ale sale la desfrânare. Sfântul Nicolae, însă, ca arhiereu milostiv, blând și mereu ajutător, lasă fiecăreia dintre fete câte o pungă cu galbeni, noaptea, pentru a avea zestre și pentru a scăpa de săvârșirea păcatului desfrânării.
Din viața Sfântului Nicolae vedem că rugăciunile sale sunt ascultate de Dumnezeu,
furtunile se potolesc, morții învie, lipsurile materiale dispar. Tocmai de aceea, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitor al celor ce călătoresc pe mare, pe uscat și prin aer.
Minunile Sfântului Nicolae sunt foarte multe. El este un sfânt grabnic ajutător către
cei ce îi cer ajutorul în toate problemele care se ivesc în această viață, fiind cunoscut ca
ajutător al celor care vor să se căsătorească.
În calitatea sa de episcop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a arătat un model pentru toți cei
păstoriți, făcând multe milostenii, lucrând la apărarea credinței și la călăuzirea spre mântuirea turmei sale.
Sfântul Ierarh Nicolae avea o îmbrăcăminte simplă, modestă, postea aspru, urmărind
să lase în uitare cele omenești și să tindă cât mai mult spre cele dumnezeiești. El nu a lăsat
scrieri teologice, dar amintirea faptelor de milostenie săvârșite în viața sa o regăsim în
numeroase scrieri teologice ale vremii sale. Rămâne un model de nevoință, blândețe, vitejie
în apărarea credinței adevărate, dar și de ajutorare al celor săraci și in diferite nevoi.
Sfântul Ierarh Nicolae și-a dat sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la
data de 6 decembrie 343, moaştele sale aflându-se un timp la Mira (până în secolul al
VIII-lea), mai apoi au fost duse la Bari, Italia, iar din anul 1967, o parte din ele au fost aduse la Constantinopol.
Preot Gușețelu Aurel-Dumitru
