Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în interviul acordat jurnalistului american Tucker Carlson, venit special la Moscova, a reamintit că Rusia nu se află în stare de război cu SUA şi nici nu doreşte acest lucru. Lavrov a subliniat că Federaţia rusă doreşte relaţii normale cu toţi vecinii şi nu există nici un motiv pentru care Rusia şi America nu pot coopera „de dragul universului”. Ceea ce se întâmplă în Ucraina este un război hibrid. Serghei Lavrov a mai spus că Rusia va judeca administraţia Trump pe baza unor paşi concreţi, dar preşedintele în exerciţiu Joe Biden vrea să lase o moştenire grea. Similară cu cea a lui Barack Obama lăsată lui Trump. În circa 80 de minute, Serghei Lavrov a prezentat poziţia Moscovei cu privire la o serie de probleme cheie, subliniind necesitatea dialogului şi a respectului reciproc.