Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a declarat la ieşirea de la urne că a votat pentru un Parlament mai responsabil şi pentru un Guvern care să scoată Oltenia din izolare. Deputatul european a explicat şi cum se poate scoate Oltenia din izolare… Doar prin investiţii. În legătură cu Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Marian Jean Marinescu a spus că nu este o listă finală, şi că oână în luna aprilie, lista va suporta modificări. “Proiectele trebuie să fie din mai multe domenii, pe baza unui regulament, dar care încă nu este finalizat. Aceasta a fost propunerea Parlamentului European. Sunt şase domenii de bază. Cred că ar trebui să ne gândim, de exemplu, la planul de redresare al Companiei Energetice Oltenia, aprobat în urmă cu ceva timp, drumul Craiova – Piteşti şi sper să fie şi alte proiecte. Planul final trebuie depus în aprilie. Vom vedea până atunci. Dar toate investiţiile de acolo cred că sunt în beneficiul tuturor românilor.”, a explicat deputatul european.
În legătură cu prezenţa la vot, europarlamentarul Marian Jean Marinescu a spus că românii ar trebui să se uite la activitatea ultimului Parlament şi asta să-i facă să vină la vot. “Să vină la vot ca să nu mai arate Parlamentul cum arată acum. E singurul lucru pe care aş vrea să îl transmit românilor. Este un exerciţiu democrat şi românii trebuie să-şi exprime opinia astfel încât de acum înainte să avem un Parlament responsabil”, a mai spus deputatul european.