Copiii nevoiaşi din localitatea Podari s-au bucurat, miercuri seara, de toată atenţia şi darurile pe care le merită, însă rareori le primesc. Nu pentru că nu sunt cuminţi, nici pentru că părinţii nu ar vrea să le ofere tot ce e mai bun… Însă, ca şi în anii trecuţi, „Cizmuliţa lui Moş Nicolae” i-a făcut fericiţi pe toţi, fiecăruia dintre ei fiindu-i oferite cadouri de care s-au putut bucura împreună cu familia. Aflat la cea de-a IV-a ediţie, evenimentul umanitar desfăşurat la iniţiativa Şcolii Gimnaziale Podari, în parteneriat cu Primăria Podari, face parte din proiectul naţional „Eu sunt pui de românaş”, care constă în strângerea de produse (alimente, jucării şi haine) şi donarea lor către familiile sărace din localitate.
Cu această ocazie, elevii Şcolii din Podari şi invitaţii ei – 14 şcoli şi grădiniţe din Craiova – au prezentat un spectacol plin de lumină şi culoare, dedicat sărbătorilor de iarnă. Micuţii, costumaţi cu toţii ca de sărbătoare, i-au colindat pe invitaţi şi au oferit un program artistic emoţionat, încurajaţi de părinţi, bunici şi cadre didactice. Numeroase momente artistice s-au derulat de-a lungul serii, în cadrul spectacolului umanitar “Cizmuliţa lui Moş Nicolae”, pentru ca la final cei 35 de copii care provin din familii nevoiaşe din localitatea Podari să primească în dar cadouri strânse fie de la sponsori, fie de la donatori. Pachetele au constat nu numai în dulciuri şi jucării, ci şi în decoraţiuni de Crăciun şi alimente specifice sărbătorilor de iarnă.
«“Cizmuliţa lui Moş Nicolae” este un spectacol organizat de şcoala noastră şi se află la cea de-a IV-a ediţie. 35 de copii care provin din familii nevoiaşe primesc daruri consistente, atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor. Iniţiativa de a organiza acest spectacol ne aparţine, iar ideea a venit în urmă cu câţiva ani, ca urmare a numeroaselor proiecte sociale care se desfăşoară în şcoala noastră şi în urma cărora am constatat că mulţi copii sunt săraci şi nu se pot bucura de sărbători. Tocmai din acest motiv am dorit să le dăruim inclusiv alimente, pentru că provin din familii fără posibilităţi, pentru care orice ajutor este binevenit. Micuţii sunt conştiincioşi şi s-au pregătit aşa cum trebuie pentru a veni în ajutorul semenilor lor. Este un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, iar meritul le aparţine în special copiilor», a afirmat Marilena Andriescu, directorul Şcolii Gimnaziale Podari.
“Trebuie să fim mai buni şi să dăruim celor care au nevoie”
Pachetele care au ajuns la familiile nevoiaşe au fost strânse atât cu ajutorul sponsorilor – mai multe firme de pe raza comunei Podari, dar şi cu sprijinul micuţilor, elevi ai Şcolii Gimnaziale din localitate. “Primăria Podari este partener al acţiunii organizate de Şcoala Gimnazială, pentru copiii săraci din comunitate. Din fericire, în demersul nostru s-au alăturat şi ne-au sprijinit mai multe societăţi comerciale, care s-au arătat foarte receptive, astfel că pachetele pe care copiii le-au primit sunt destul de consistente. Ele conţin alimente, dulciuri, jucării, rechizite şi hăinuţe. La acţiune au participat câteva sute de copii împreună cu părinţii şi bunicii lor. Ne aflăm în luna cadourilor şi trebuie să fim mai buni şi să dăruim celor care au nevoie, iar aceşti copii se bucură enorm că şi pe la ei a trecut Moş Nicolae”, a spus Constantin Gheorghiţă, primarul comunei Podari.