Minor turc, ascuns între pături, găsit de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
386

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au depistat un  minor ascuns în cabina unui autocamion,  condus de tatăl acestuia, ambii din Turcia.

 La data de 05.10.2024, în jurul orei 19:00, s-au prezentat , pentru intra în țară,  prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, județul Dolj, un cetățean turc , în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autocamion. Împreună cu acesta mai călătorea un conațional în vârstă de 51 de ani, având calitatea de șofer de rezervă. “În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră doljeni au efectuat un control amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperit, în cabina mijlocului de transport, ascuns în patul superior și acoperit cu o pătură, un cetățean turc minor, în vârstă de 11 ani. În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că minorul este fiul șoferul, iar tatăl acestuia a recurs la acest gest deoarece minorul nu deținea o viză pentru a intra în România. Având în vedere aspectele constatate, față de cele trei persoane a fost luată măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pe o perioadă de cinci ani, iar,  conform protocolului româno-bulgar, cei trei cetățeni și autocamionul au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.