Câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură, la Biblioteca “Aman”!

0
357

Biblioteca Judeţeană ”Alexandru şi Aristia Aman” organizează astăzi, 6 octombrie 2017, în compartimentele Depozit General, Împrumut Carte pentru Copii şi Împrumut Carte pentru Adulţi, o expoziţie de carte dedicată scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro. 

Pentru romanele “de mare forţă emoţională în care a dezvăluit abisul din spatele simţului iluzoriu al conectării noastre cu lumea”, Kazuo Ishiguro a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură în acest an.

Kazuo Ishiguro este unul dintre cei mai renumiţi autori de ficţiune contemporani din lumea anglofonă, fiind nominalizat de patru ori la Premiul Booker Man, pe care l-a şi câştigat în 1989, cu romanul ”The Remains of the Day”.

În 2008, The Times l-a clasat pe Ishiguro pe locul al 32-lea în lista „celor mai mari 50 de scriitori britanici din 1945 până azi”. Unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale este „Never Let Me Go”, care a fost ecranizat în 2010.

Expoziţia cuprinde unele dintre cele mai cunoscute volume ale scriitorului traduse în limba română:

Amintirea palidă a munţilor, Iaşi, Ed. Polirom, 2007;

Amintirea palidă a munţilor, Ed. Polirom, 2007;

Nemângâiaţii, Bucureşti, Editura Rao International Publishing Company, 2005;

Pe cînd eram orfani, Ed. Polirom, 2003;

Să nu mă părăseşti, Ed. Polirom, 2006 ;

Un artist al lumii trecătoare, Ed. Polirom, 2005;

Uriaşul îngropat, Ed. Polirom, 2015.