Documentele privind regimul străinilor pot fi depuse de acum şi on-line

0
401

Reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări Dolj anunţă că Inspectoratul General pentru Imigrări a pus la dispoziţia cetăţenilor din Uniunea Europeană, ţări terţe şi persoanelor juridice aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor.

Aplicaţia contribuie, în mod semnificativ, la creşterea eficienţei în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată ţara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat şi controlat, existând în permanenţă posibilitatea unei interacţiuni cu solicitanţii, pentru obţinerea cât mai rapidă a datelor necesare şi procesarea lor. Prin lansarea acestui serviciu, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă aplicanţilor oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condiţiilor legale prin încărcarea on-line a documentelor  justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul. Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back şi programează solicitantul la o dată şi ora stabilite pentru a se prezenta la ghişeele, special amenajate şi dotate, în vederea preluării datelor biometrice şi a confruntării cu documentele originale.

„Noua aplicaţie oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale, iar termenul legal de soluţionare al acesteia începe de la data prezentării la ghişeu. Persoanele al căror drept de şedere expiră în cel mult 30 de zile de la data transmiterii on-line a cererii de prelungire a dreptului de şedere sunt obligate să se prezinte la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, înainte de expirarea acestui termen”, a declarat comisar şef Sorin Giorgi, şeful Serviciului pentru Imigrări Dolj. Portalul poate fi accesat din site-ul public al Inspectoratului General pentru Imigrări sau la adresa https://portaligi.mai.gov.ro

Metoda de lucru lansată urmăreşte scurtarea timpului de aşteptare în faţa ghişeului şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor. Pentru a depune on-line cereri prin intermediul portalului trebuie respectaţi următorii paşi: accesaţi portalul la adresa htps://portaligi.mai.gov.ro.; creaţi-vă un cont în portal utilizând o adresă de e-mail validă şi o parolă; introduceţi cererea şi documentele anexă necesare, scanate ( dimensiunea maxima a fiecărui document este de 5MB); transmiteţi cererea completată şi verificaţi-vă data şi ora la care aţi fost programat; prezentaţi-vă la ghişeu la data şi ora programată în vederea preluării datelor biometrice; verificaţi on-line statusul cererii; prezentaţi-vă la termenul prevăzut pentru ridicarea documentului.