Craioveancă accidentată pe trecerea de pietoni

0
394

Joi după-amiază, în jurul orei 16.30, în Craiova, pe bulevardul „Dacia”, la intersecţia cu strada „Brazda lui Novac”, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit faptul că Dumitru  Jilavu, de 56 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Daewoo Espero pe bulevardul Dacia, dinspre Bariera Vâlcii către strada Amaradia, la intersecţia cu strada „Brazda lui Novac” nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat-o pe Mărioara Brânduşoiu, de 65 de ani, din Craiova, care traversa strada regulamentar pe trecerea pentru pietoni.

„Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.