Aseară, în jurul orei 18.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce desfăşurau activităţi de control al traficului rutier pe bulevardul Dacia, l-au depistat pe Gheorghe M., de 39 de ani, din Craiova, conducând un moped având montată o plăcuţa cu un număr de înregistrare care aparţine unui alt moped.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, aceştia au stabilit faptul că mopedul nu figurează ca fiind înregistrat în circulaţie, iar conducătorul acestuia nu poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele craioveanului, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunior de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a avea permis de conducere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat în circulaţie şi cu număr fals de înregistrare.