Elena Costea, prefectul judeţului Dolj: „Mă preocupă marile probleme ale Doljului – lipsa locurilor de muncă, calitatea învăţământului şi situaţia agriculturii”

0
777

Discretă în apariţiile publice, flexibilă în relaţiile instituţionale, dotată cu subtilitate administrativă, poate şi pentru faptul că este prima femeie care îndeplineşte această funcţie, Elena Costea nu a ţinut să atragă cu nimic atenţia de la desemnarea sa ca reprezentant al Guvernului în teritoriu. A încercat să aducă un echilibru în colaborarea instituţiilor descentralizate, dar şi a primăriilor şi, evident, a Consiliului Judeţean cu Instituţia Prefectului. Nu se dă în vânt după apariţiile media, acceptă însă curiozităţile ziariştilor acreditaţi, aşa că prea greu nu ne-a fost să obţinem acest dialog. Prilejuit, totuşi, de un moment pe care îl vom divulga în final. 

 

– Doamna prefect, v-aş ruga să ne prezentaţi un scurt bilanţ al activităţii de trei luni, adică aproape o sută de zile, de când sunteţi în această funcţie. Se obişnuieşte aşa ceva.

După cum ştiţi, mandatul meu a început chiar în preajma alegerilor locale, iar organizarea acestora a fost în perioada respectivă principala activitate a Instituţiei Prefectului. Am depus eforturi ca procesul electoral să se desfăşoare în bune condiţii şi eu cred că am trecut cu bine acest test. A urmat apoi referendumul din 29 iulie, care la nivelul judeţului Dolj s-a desfăşurat în condiţiile legii, fără incidente majore.

Pe lângă activitatea legată de cele două procese electorale, am încercat şi în această perioadă să răspundem solicitărilor cetăţenilor care au venit către Instituţia Prefectului, principalele probleme ale oamenilor fiind în continuare legate de aplicarea legilor fondului funciar. De asemenea, am răspuns şi solicitărilor venite din teritoriu, de la primarii din judeţ legate de buna organizare şi funcţionare a administraţiilor locale, unul dintre neajunsuri fiind lipsa de personal, pentru care sper să găsim o soluţie cel târziu de anul viitor, când în bugetele locale vor fi prevăzute sumele necesare pentru mărirea organigramelor.

– Care sunt în acest moment problemele stringente ale judeţului şi care sunt abordările dumneavoastră?  

Prioritatea noastră în acest moment o reprezintă pregătirea pentru începerea noului an şcolar. Avem echipe mixte formate din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj care verifică fiecare unitate şcolară din judeţ. Ne dorim ca elevii să vină în prima zi de şcoală şi să găsească clasele curate, aşa cum le  găseam şi noi odată, profesorii să-i primească cu drag şi să aibă toate condiţiile să înveţe carte. Rezultatele de la Bacalaureat – şi cele din sesiunea de vară, şi cele din sesiunea de toamnă care tocmai s-a încheiat – ne-au demonstrat că aici avem mari probleme.

Eu sunt cadru didactic, am lucrat 17 ani în învăţământ şi ştiu că cel mai mult îmi doream ca elevii mei să obţină note cât mai bune la examenele pe care le susţineau. Nu vreau să vorbesc foarte mult pe această temă şi nici nu vreau să acuz pe nimeni, dar cred că trebuie făcut mai mult în acest sector, pentru că este unul strategic. Dacă după 12 ani de şcoală un elev nu este capabil să promoveze Bacalaureatul, care nu este concurs de admitere, ci doar un examen de verificare a cunoştinţelor, înseamnă că nu este numai vina lui. Vinovaţi sunt toţi cei implicaţi în procesul de învăţământ şi cred că au şi cadrele didactice partea lor de vină, au şi părinţii vina lor şi avem şi noi – reprezentanţii administraţiei locale, ai administraţiei centrale – partea noastră de vină şi trebuie să facem mai mult în acest sens. Toţi copiii trebuie să aibă şanse egale la învăţătură şi şanse egale să se afirme în viaţă, iar lucrul acesta depinde şi de noi, cei care avem un cuvânt de spus în luarea deciziilor.

O altă problemă care ne preocupă este cea din agricultură. Anul acesta a fost mai greu decât alţi ani. În primul rând a fost secetă foarte mare şi agricultura, sector în care existau deja probleme, are acum şi mai mult de suferit. Agricultorii, după ce că sunt din ce în ce mai săraci, au fost şi mai loviţi de soartă în vara aceasta, pentru că nu s-au ales cu aproape nimic, deşi au făcut investiţii şi au muncit. Guvernul încearcă să îi ajute în acest sens şi deja s-au luat măsuri care să mai atenueze din pierderi. Trebuie lucrat mult mai mult pentru refacerea sistemului de irigaţii, pentru că este clar că, de la an la an este tot mai greu să faci agricultură fără să ai sistem de irigaţii, iar pământul zonei noastre a fost unul dintre cele mai roditoare.

– Ce ne puteţi spune despre colaborarea cu celelalte instituţii ale administraţiei publice locale din judeţ şi cu instituţiile deconcentrate?

În toată această perioadă am încercat – şi cred că în mare parte am şi reuşit – să avem o bună relaţie de colaborare cu toate instituţiile administraţiei publice locale. Avem o bună relaţia cu Consiliul Judeţean, de sprijin reciproc, lucrăm împreună pentru binele judeţului Dolj şi al cetăţenilor său. Cu instituţiile deconcentrate mai avem unele mici probleme – şi toată lumea înţelege de ce –, dar sperăm că se vor rezolva şi acestea. Eu îmi doresc ca toată lumea să înţeleagă să îşi facă treaba cât mai bine. Nu este nimeni obligat să stea undeva dacă nu îi place şi dacă nu îşi poate îndeplini atribuţiile care îi revin.

– La final, fiindcă în orice discuţie există aşa ceva, ne-aţi putea dezvălui câteva năzuinţe la care ţineţi?

Mi-am propus să acţionez în aşa fel încât să contribui la rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii judeţului, iar una din cele mai mari probleme este cea a locurilor de muncă şi lipsa de perspectivă. Şi dacă voi reuşi, în măsura în care îmi permit prerogativele, să contribui la rezolvarea acestor mari probleme, m-aş considera mulţumită. Pentru aceasta mi-am propus să muncesc şi în această funcţie aşa cum am făcut-o şi până acum: cu seriozitate, cu profesionalism şi, în primul rând, cu grijă faţă de oameni. Sunt mulţi oameni, unii dintre ei în vârstă, care au obosit în căutarea dreptăţii. Pentru unii se poate găsi rezolvare în condiţiile legii, alţii se simt nedreptăţiţi, întrucât pentru ei nu se poate face nimic. Eu îi asigur că Instituţia Prefectului Judeţului Dolj va face, cu bună credinţă, tot ceea ce este legal pentru a răspunde solicitărilor tuturor oamenilor care vor apela la noi.

Primul pas pe care trebuie să îl facem pentru a putea crea un cadru de rezolvare a cât mai multor probleme este intrarea în normalitate. Vrem ca atât în Instituţia Prefectului, cât şi în instituţiile din subordine să existe o atmosferă de normalitate necesară nouă tuturor. Parcă în ultima vreme toţi suntem agitaţi, stresaţi, nu ştiu de ce. Fiecare om trebuie să se simtă bine la locul de muncă şi sigur în activitatea pe care o desfăşoară, iar dacă nu ne convine mediul în care trăim sau ne desfăşurăm activitatea, fie încercăm să facem ceva pentru a genera o schimbare în acest sens, fie ne căutăm altceva. Dar la locul de muncă eu aş vrea ca toată lumea să se simtă bine şi să dea tot ce poate, pentru că numai aşa eficienţa activităţii este maximă.

P.S. Ieri a fost ziua de naştere a doamnei prefect de Dolj, prilej de a i se transmite „La mulţi ani”. Alăturăm urările noastre, contând pe buna sa credinţă în surmontarea multitudinii de probleme cu care se confruntă judeţul nostru.