Columbia: Regina cocainei a fost asasinată

0
1028

Supranumită „regina cocainei”, o columbiană în vârstă de 69 de ani, Griselda Blanco (foto), mentorul celebrului baron al drogurilor Pablo Escobar, a fost asasinată cu focuri de armă la Medellin (nord-vestul ţării), au anunţat autorităţile de la Bogota marţi, 4 septembrie a.c. Condamnată în 1985 în SUA, la 65 de ani de închisoare, Griselda Blanco a revenit în 2004 în Columbia, în oraşul condus de cartelul lui Escobar. Potrivit regulilor tradiţionale de reglare a conturilor, asasinii ei, aflaţi pe motocicletă, au tras două focuri de armă în capul fostei traficante, care venise la cumpărături la o măcelărie din oraş. La apogeul carierei sale criminale, Blanco, considerată un pionier în traficul cocainei columbiene în anii ’70, reuşise să livreze în SUA până la 1.700 kg de droguri pe lună, pe calea aerului, dar şi pe cale navală. Şi-a pus amprenta macabră asupra oraşului Miami, una din destinaţiile traficului, preluat apoi pe cont propriu de Pablo Escobar. Potrivit cotidianului „Miami Herald”, Griselda Blanco confecţionase sutiene şi brâuri sau buzunare la lenjeria de Medellin în care mula cocaină. Circa 250 de crime, inclusiv cele ale soţilor ei, sunt atribuite „reginei cocainei”, care conducea afacerea cu ajutorul a trei dintre cei patru fii ai săi. Doi dintre ei au fost ucişi în Columbia după arestarea mamei lor. Cunoscută pentru stilul său de viaţă, ea l-a botezat pe unul dintre fii săi Michael Corleone, în omagiul eroului filmului „Naşul”. Moartea lui Escobar, survenită în 1993, realizată de un comando de elită al poliţiei, a fost clopoţelul de alarmă pentru cartelul Medellin, pe durata încarcerării sale. „Noi am fost surprinşi că n-a fost ucisă mai devreme, fiindcă avea mulţi duşmani”, a declarat luni seara, pentru „Miami Herald”, Nelson Andreu, un fost membru al poliţiei judiciare din Miami, care a anchetat-o pe Blanco în anii ’80. „Atunci când ucizi sau răneşti pe alţii cum a făcut-o ea totul e o chestiune de timp până vei fi găsit şi rezolvate conturile”. Griselda Blanco a fost condamnată în SUA pentru trei omoruri, între care cele ale cuplului de traficanţi Alfredo şi Grizel Lorenzo, în casa lor din sudul oraşului Miami, în timp ce trei copii ai lor priveau la televizor într-o altă cameră. Cuplul Lorenzo n-ar fi plătit 250.000 de dolari lui Blanco, la livrarea a 5 kg de cocaină. Ea a fost judecată şi pentru că ar fi comandat uciderea unui copil, Johnny Castro, în vârstă de doi ani, care se afla lângă tatăl său, Isus „Chucho” Castro, în maşină, implicat şi el în afaceri cu droguri. Potrivit criminalului Jorge Aiala, care a denunţat evenimentul la poliţia din Miami, Griselda Blanco a negociat o înţelegere cu procurorii în 1998 şi a scăpat de pedeapsa cu moartea. Procurorul din Miami, căruia i se încredinţase cazul, a fost forţat să demisioneze după o anchetă judiciară care a dovedit că principalul martor, ucigaşul Aiala, angajase relaţii sexuale prin telefon cu secretara biroului acestuia. Trei alţi angajaţi ai acestuia au fost revocaţi din funcţii.